Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a primit, sâmbătă, cel de-al doilea accelerator de particule destinat tratării bolnavilor de cancer.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Valentin Ivancea, a declarat că aparatul a costat 3,5 milioane euro, iar investiţia a fost realizată printr-un credit bancar.
‘Prin această investiţie, derulată de spital cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, SJU Bacău va reuşi să crească numărul bolnavilor de cancer trataţi, concomitent cu asigurarea continuităţii tratamentului în situaţia în care acceleratorul de particule deja existent la Radioterapie intră în mentenanţă. Gândul meu se îndreaptă astăzi spre miile de băcăuani care suferă de această maladie cumplită, cu speranţa că prin ceea ce facem la SJU Bacău contribuim la alinarea suferinţei lor’, a scris, pe Facebook, Valentin Ivancea.
Preşedintele CJ Bacău a subliniat că această investiţie putea fi realizată încă de anul trecut dacă Guvernul ar fi alocat spitalului banii promişi în 2019.
‘Din păcate, deşi PNL se află de doi ani la putere, Guvernul său nu a catadicsit să susţină nicio investiţie la SJU Bacău, fiind nevoie de intervenţia CJ, care a contractat împrumut bancar pentru a asigura resursa necesară cumpărării acceleratorului. Noul accelerator a costat 3,5 milioane de euro, cam cât cortul neconform şi nefuncţional adus la Baza Letea, în mai 2020, pe post de ‘spital’ COVID (niciun pacient nu s-a tratat acolo!)’, a precizat preşedintele CJ Bacău.