Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu au transmis, joi, referitor la declaraţia prefectului judeţului Gorj, Iulian Popescu, care a spus că, în luna ianuarie, singurul medic diabetolog care efectua consultaţii în Policlinică va absenta, că a fost desemnat un medic de specialitatea medicină internă care va prescrie tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat.
‘În ceea ce priveşte declaraţiile domnului prefect de Gorj referitoare la situaţia de la cabinetul de diabet zaharat, precizăm următoarele: Având în vedere prevederile art. 24, pct. (4) al Ordinului preşedintelui CNAS nr. 180/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, a fost desemnat un medic de specialitatea medicină internă care va prescrie tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu diabet zaharat. Medicul de medicină internă din cadrul Cabinetului de specialitate din Ambulatoriul Integrat va asigura tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat în baza scrisorii medicale transmise de medicul specialist şi va emite prescripţie electronică cu antidiabetice non-insulinice sau cu insulină pentru perioada recomandată în scrisoarea medicală. Pentru asigurarea continuităţii Programului Naţional de Diabet Zaharat, în perioada noiembrie-decembrie 2023 a fost încheiat un contract de prestări servicii cu un medic diabetolog’, a transmis, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu.
Potrivit sursei citate, doi medici tineri, care au absolvit examenul de specialitate în centrele universitare din Bucureşti şi Timişoara, vor fi angajaţi la SJU Târgu Jiu prin contract de prestări servicii, aceasta fiind singura modalitate legală disponibilă, căci posturile sunt blocate de prevederile Ordonanţei 115/2023. Contractele vor fi încheiate în momentul în care Ministerul Sănătăţii va elibera diplomele de medic specialist.
Prefectul judeţului Gorj, Iulian Popescu, a declarat, la un post local de radio, că persoanele programate în Ambulatoriul SJU Târgu Jiu la cabinetul de diabet zaharat au fost îndrumate să meargă la cabinete private pentru a-şi efectua consultaţiile.
‘Alt cetăţean m-a contactat şi mi-a spus că în Policlinică există în singur cabinet, un singur medic pe diabet care lipseşte de ceva vreme, nu s-a reuşit contractarea unui nou medic şi personalul de asistent de la acest cabinet a fost contactat de managementul spitalului să spună că toată luna ianuarie nu va veni niciun medic pe diabet şi nu are de făcut altceva decât să sune toate programările, undeva la 30 pe zi, plus 20 de alţi pacienţi zilnic, care veneau fără programări, deci undeva o medie de 50 de oameni zilnic, să-i anunţe că trebuie să se programeze în mediul privat, adică vii să te programezi la Policlinica Spitalului Judeţean şi primeşti un telefon că nu se mai poate, du-te într-un cabinet privat. V-am spus că ceea ce observăm acum este vârful unui iceberg, pentru că s-a cronicizat un management neperformant, un management făcut numai pe interese personale’, a afirmat Iulian Popescu.