Bucureşti, 4 aug /Agerpres / – Mecanismele administrative de stimulare a excelenţei în educaţie, reforma evaluărilor în parcursul educaţional al elevului, resursele alocate elevilor cu cerinţe educative speciale au fost unele dintre temele abordate, joi, în cadrul unei dezbateri privind proiectul Legii învăţământului preuniversitar – România Educată, a informat ministrul Sorin Cîmpeanu.
‘Astăzi, am avut plăcerea de a participa, alături de colegi din Ministerul Educaţiei, la dezbaterea publică privind proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar – România Educată, împreună cu profesorii MERITO. Au fost analizate măsurile din proiect care privesc mecanismele administrative de stimulare a excelenţei în educaţie prin preluarea şi consolidarea centrelor de excelenţă de la nivel judeţean, ca structuri în noile direcţii judeţene pentru învăţământ preuniversitar, asigurând în acest fel o susţinere cu adevărat eficientă a activităţii acestora, disponibilitatea resurselor financiare necesare susţinerii excelenţei, precum şi corespondenţa structurată cu Centrul Naţional de Excelenţă. În acest fel se va putea realiza coordonarea la nivel judeţean a unităţilor de învăţământ care vor intra în programul şcolilor pilot, inclusiv prin înfiinţarea de clase de excelenţă la nivelul acestor unităţi de învăţământ’, a relatat ministrul Cîmpeanu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, elevii înscrişi în formaţiunile de studiu din aceste unităţi beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenţei.
În cadrul dezbaterii s-a discutat şi despre reforma evaluărilor în parcursul educaţional al elevului.
‘Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar aduce soluţii la problemele din prezent generate de: absenţa unei viziuni unitare asupra rolului evaluărilor, necorelarea dintre evaluările naţionale şi cele de la clasă, existând o lipsă a interpretării şi utilizării datelor, axarea sistemului de evaluare pe ierarhizarea elevilor şi penalizarea acestora în cazul în care nu ating standardul impus, în detrimentul creşterii rolului evaluării în învăţare şi autocunoaştere, care s-ar putea obţine prin primirea unui feedback concret şi constructiv, lipsa de standardizare a evaluărilor şi acordarea unei importanţe scăzute evaluării competenţelor transversale şi competenţelor-cheie din profilul absolventului, în cadrul tuturor formelor de evaluare’, a afirmat Sorin Cîmpeanu.
Astfel, susţine ministrul, potrivit proiectului de lege, evaluările au fost reglementate în scopul de a integra, de a evalua, orienta, încuraja şi optimiza învăţarea, precum şi de a dezvolta capacitatea de autoevaluare a elevului.
‘Evaluarea se centrează pe competenţe, oferă feed-back real elevilor şi sta la baza planurilor individuale de învăţare. În acest scop, Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare va înfiinţa, în termen de 12 luni de la aprobarea intrarea în vigoare a legii, o bancă de instrumente de evaluare unică având funcţie orientativă pentru evaluare. Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare va răspunde de menţinerea şi actualizarea permanentă a băncii de instrumente’, a evidenţiat Cîmpeanu.
În cadrul dezbaterii au mai fost abordate teme precum reforma privind organizarea învăţământului liceal prin asumarea filierei, resursele alocate elevilor cu cerinţe educative speciale în contextul implementării măsurilor de incluziune.
‘Proiectul legii învăţământului preuniversitar va asigura cadrul legal pentru ca, începând cu grupa mică din învăţământul preşcolar, pentru respectarea interesului superior al copilului, educaţia specială să se realizeze în baza unui sistem de sprijin pe cinci niveluri. (…) Reforma accesului în cariera didactică, profilul profesional şi rolul cadrului didactic sunt elemente cheie pentru asigurarea unei educaţii adaptate nevoilor elevilor. Totalitatea competenţelor, cunoştinţelor, aptitudinilor şi atitudinilor formează profilul cadrului didactic. Profilul cadrului didactic este adaptat pe etape ale carierei şi pe niveluri de învăţământ şi are la baza setul de standarde de calitate pentru programele de formare iniţială cu accent pe pregătire practică eficientă, flexibilitate şi sprijin pentru debutul în carieră. Profilul cadrului didactic va fi realizat de către Centrul National de Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică (CNFDCD) în colaborare cu Corpul de mentorat şi licenţiere în cariera didactică’, a mai arătat ministrul Educaţiei. AGERPRES / (AS – autor: Roberto Stan, editor: Marius Frăţilă)