Spitalul Clinic Sf. Maria din Bucureşti are pregătit dosarul de acreditare care permite efectuarea de transplant pulmonar şi intenţionează să îl depună la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) imediat după încheierea valului al treilea al pandemiei de COVID-19, informează unitatea spitalicească.
Potrivit unui comunicat al spitalului transmis joi AGERPRES, începând din luna martie 2018 şi pe parcursul anului 2019, în cadrul spitalului s-au efectuat cu succes opt transplanturi pulmonare.
Sursa citată precizează că după izbucnirea pandemiei, în cursul anului 2020, Clinica de ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria ‘a îngrijit cu devotament’ sute de pacienţi cu forme grave de COVID-19, fiind desemnată în acest sens de către Ministerul Sănătăţii.
‘În acest context, efectuarea de transplant pulmonar nu a mai fost posibilă. Referitor la expirarea acreditării care permite efectuarea de transplant pulmonar, începând cu 9 martie 2021, vă informăm că Spitalul Clinic Sf. Maria are pregătit dosarul de acreditare şi intenţionează să îl depună la Agenţia Naţională de Transplant imediat după încheierea valului 3 al pandemiei de COVID-19. În acest fel, personalul medical din cadrul spitalului înţelege să îşi facă datoria faţă de pacienţii forme grave de COVID-19 pe care îi are în îngrijire, lăsându-i totodată Ministerului Sănătăţii opţiunea pe care o preferă, respectiv de a trimite pacienţii care necesită transplant pulmonar în străinătate. Aşadar, atât transformarea Clinicii ATI a Spitalului Clinic Sf. Maria în unitate suport COVID-19, cât şi trimiterea pacienţilor români pentru transplant în străinătate sunt decizii asumate exclusiv de către Ministerul Sănătăţii’, se arată în comunicat.
Spitalul Clinic Sf. Maria îşi va informa pacienţii în următoarele 30-45 zile privind situaţia la zi şi va face toţi paşii necesari pentru a continua activitatea suspendată din cauza agravării la nivel naţional a efectelor îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2 şi a lipsei acute de paturi ATI pentru pacienţii cu forme grave de COVID-19, se menţionează în comunicat.
‘Capabilităţile tehnice şi umane ale Centrului de Transplant din cadrul Spitalului Clinic Sf. Maria sunt la un nivel foarte bun şi urmează a fi redirecţionate către pacienţii care au nevoie de plămâni noi, imediat ce situaţia pandemică la nivel naţional va permite acest lucru’, se mai arată în comunicat.