AcasăStiri generaleSpotlight începe vineri în Bucureşti; spectacole de video mapping, proiecţii de lumină...

Spotlight începe vineri în Bucureşti; spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia

Spotlight – Bucharest International Light Festival începe vineri cu spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

Potrivit unui comunicat ARCUB transmis AGERPRES, cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival – Geometry of the City va avea loc în perioada 21 – 23 aprilie şi îi aşteaptă pe vizitatori cu experienţe noi şi locaţii în premieră.

Spotlight Festival este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, cu sprijinul Monument For – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public şi este membru al The International Light Festivals Organisation.

Programul Spotlight 2023 este, în fiecare zi de festival, de la ora 20,00 şi se termină la ora 23,00. Traseul ediţiei din acest an începe de la intersecţia Calea Victoriei cu strada Piaţa Amzei şi continuă pe Calea Victoriei până la Cercul Militar Naţional. Un alt hotspot al festivalului este sediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Hanul Gabroveni din strada Lipscani.

Printre instalaţiile tridimensionale de mari dimensiuni se numără, Neutrino, creată de Circus Lumineszenz din Austria, o reproducere la scară mare a unei particule subatomice şi creează la Spotlight un joc impresionant de lumină, culoare şi sunet. Spectaculoasele instalaţii Talking Heads (Limelight, Ungaria) înlocuiesc muşchii faciali cu peste 4.000 de leduri şi reproduc o gamă variată de emoţii prin intermediul luminii şi al culorilor. După ce au călătorit la festivaluri ale luminii din Amsterdam, New York, Londra sau Niagara Falls, Talking Heads poposesc în Piaţa George Enescu pentru o lecţie de comunicare fără cuvinte.

Creatorii uneia dintre cele mai pozate instalaţii ale ediţiei din anul trecut, Kaustik a pregătit pentru Spotlight 2023 o nouă experienţă vizuală la 360 de grade cu Roller Coaster în faţa Muzeului Naţional de Artă al României, unde spectatorii sunt invitaţi să păşească în interiorul a sute de lumini led care creează un flux de lumină şi reconstruiesc senzaţiile tari ale unui rollercoaster. De neratat este şi instalaţia impresionantă Construct de la Kraft Market, semnată tot de artiştii de la Kaustik.

Parcul Kretzulescu va fi populat de florile gigant Lotus (Module, Franţa) ce oferă publicului experienţa unei plimbări poetice în care jocurile de lumină se îmbină armonios cu sunetul. Şi francezii de la Aerosculpture experimentează cu lumina, pentru a crea florile unei instalaţii cinetice, ce va putea fi admirată la Memorialul Renaşterii din Piaţa Revoluţiei.

Grafferii de la Sweet Damage Crew se alătură artistului de artă urbană Pisica Pătrată şi ilustratorului Matei Branea pentru a transforma Palatul Telefoanelor într-un spectacol vizual diferit în fiecare zi de festival. Pentru prima zi a festivalului, Pisica Pătrată a pregătit pentru Spotlight proiecţia Pisica Pătrată pe Palatul Telefoanelor, iar sâmbătă, creatorul de film de animaţie, benzi desenate şi ilustraţie Matei Branea va prezenta, tot pe faţada Palatului Telefoanelor, lucrarea Energoropa, în care Europa este reprezentată sub formă de zeiţă şi energie a naturii.

În premieră la Spotlight Festival, artiştii de la Sweet Damage Crew schimbă spray-urile şi pensulele cu light art, street art-ul cu proiecţii luminoase şi expun pentru prima dată pe arhitectura Art Deco de la Palatul Telefoanelor în ultima zi de festival.

Unul dintre cele mai aşteptate momente la Spotlight Festival, spectacolul de video mapping de pe Cercul Militar Naţional, este creat anul acesta de Vali Chincişan, câştigător al premiului ‘800th anniversary University of Salamanca 2018’.

Cel mai premiat studio multimedia şi de video mapping din România, câştigătorul concursului de video mapping organizat în cadrul Spotlight 2018, Mindscape Studio revine la cea de-a şaptea ediţie Spotlight cu două lucrări de video mapping pe faţada Teatrului Odeon.

Prezent pentru prima dată la Spotlight Festival, Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ colaborează cu Mindscape Studio pentru lucrarea de video mapping Madrigal 60. Proiectată tot pe faţada Teatrului Odeon, Madrigal 60 marchează aniversarea a 60 de ani de existenţă a Corului Madrigal şi este realizată după un fragment muzical interpretat de celebrul ansamblu.

Printre surprizele Spotlight – Geometry of the City se numără prezenţa în festival a unuia dintre cei mai apreciaţi artişti ai noului val hiperrealist, Roman Tolici, care expune pe faţada Hotelului InterContinental Athenee Palace Bucharest o lucrare dintr-una din cele mai spectaculoase serii ale sale. Intitulată One Song, lucrarea creează un spaţiu feeric în mijlocul oraşului cu o scenă de vară, surprinsă în cea mai veche grădină publică din Bucureşti, Parcul Cişmigiu.

O serie de statui prind viaţă cu ajutorul proiecţiilor luminoase şi al sesiunilor de video mapping pregătite de Les Ateliers Nomad pentru campania ‘Statui vii’, iniţiată de Monument For – Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public. În parcul Ateneului Român, universul poetic eminescian este expus în spectacolul de video mapping pe statuia lui Mihai Eminescu, unde spectatorii pot chiar asculta poezii ale celebrului scriitor.

În faţa Bibliotecii Centrale Universitare, statuia ecvestră a lui Carol I capătă noi dimensiuni printr-o sesiune de video mapping semnată de Les Ateliers Nomad.

În Piaţa Revoluţiei, publicul Spotlight este invitat la o lecţie de istorie la Ansamblul Monumental Iuliu Maniu. La aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui om politic Iuliu Maniu, Les Ateliers Nomad au pregătit o instalaţie de lumină prin care publicul poate afla informaţii despre viaţa şi realizările marelui om de stat Iuliu Maniu. Bustul lui Corneliu Coposu din Parcul Kretzulescu face şi el parte din circuitul ‘Statuilor Vii’ la Spotlight 2023, cu un joc de culoare şi lumină.

Prima galerie de new media art din România, One Night Gallery, participă pentru a doua oară la Spotlight Festival, de această dată cu două instalaţii realizate de Albert Kaan şi Misha Diaconu.

Atmosfera festivă este întreţinută şi în acest an de instalaţia Discoball de la Magazinul Muzica, iar instalaţia Catwalk pune reflectoarele pe publicul Spotlight.

Un alt hotspot al festivalului este Hanul Gabroveni din Centrul istoric, sediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, ce găzduieşte instalaţia luminoasă Stairway to Heaven realizată de Les Ateliers Nomad.

Informaţii despre ediţia din acest an, harta Spotlight, detalii despre artiştii ediţiei, instalaţiile şi proiecţiile de video mapping sunt disponibile pe spotlightfestival.ro.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 21-23 aprilie, între orele 19,00-23,00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Victoriei, segmentul cuprins între bulevardul Dacia şi bulevardul Regina Elisabeta, fără afectarea celor două intersecţii. Pe durata restricţiilor, se va asigura o bandă de urgenţă pentru accesul auto la instituţiile din zonă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks