Caravana de depistare activă a tuberculozei, Screening TB, pusă la dispoziţie prin cel mai amplu proiect de acest fel derulat cu fonduri europene de Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ din Bucureşti a ajuns, luni, în judeţul Suceava, populaţia din 21 de comune urmând să aibă astfel posibilitatea să se testeze.
Potrivit organizatorilor, sunt vizate doar comunităţile rurale unde, în ultimii ani, au fost înregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoză din judeţul Suceava şi de unde accesul la serviciile medicale urbane este dificil.
Cele 21 de comune sunt Ostra, Stulpicani, Vatra Moldoviţei, Drăgoieşti, Horodniceni, Valea Moldovei, Rădăşeni, Baia, Fântânele, Vereşti, Bosanci, Dumbrăveni, Pătrăuţi, Mitocu Dragomirnei, Zvoriştea, Zamostea, Şerbăuţi, Arbore, Volovăţ, Straja şi Putna.
Judeţul Suceava face parte din zona galbenă în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de tuberculoză, cu 53 de cazuri noi la mia de locuitori, la nivelul anului 2019.
Datele statistice aferente anului pandemic 2020 arată ”o scădere falsă” a incidenţei, la 31 de cazuri noi la mia de locuitori, ceea ce confirmă faptul că accesul la serviciile medicale a fost mai complicat şi mai deficitar în ultimele 16 luni.
Caravana Screening TB asigură accesul facil, aproape de casă la consultaţiile medicale puse la dispoziţie de cabinetul mobil dotat cu aparatură de radiologie şi diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecţiei cu bacilul tuberculozei – şi un program de inteligenţă artificială care ajută la depistarea tuberculozei şi a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat.
‘Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experienţa medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populaţia aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea şi tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp şi pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenţilor medicali comunitari, sprijinul autorităţilor locale şi judeţene sunt esenţiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei’, a declarat medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ din Bucureşti.
Pacienţii diagnosticaţi ulterior cu tuberculoză vor beneficia de serviciile de consiliere şi sprijin asigurate de partenerii de la Federaţia UNOPA. Astfel persoanele care vor primi bilet de trimitere către medicul specialist din partea echipei de la caravana vor fi ajutate în vederea finalizării procesului de diagnosticare şi pentru asigurarea serviciilor medicale în privinţa tratamentul tuberculozei.
În paralel, Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă – ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză ce au situaţii sociale dificile, astfel încât aceştia să poată urma tratamentul până la vindecare.
Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – ‘Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente’, finanţat din fonduri europene şi implementat la nivel naţional de către Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.