Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a decis, în şedinţa extraordinară de marţi, să aprobe operaţionalizarea ambulanţei tip C1 Terapie Intensivă Mobilă (TIM) la program de 24/24 ore, 7 zile/săptămână, începând cu data de 16 august 2021, pentru asigurarea timpului de răspuns cât mai rapid la urgenţele medicale în fază prespital din judeţ, care sunt tot mai multe şi au grad ridicat de complexitate.
Potrivit prefectului de Suceava, Iulian Cimpoeşu, managerii unităţilor sanitare din judeţ şi conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava vor întocmi şi înainta Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), până pe 6 august, nominalizarea medicilor de specialitate medicină de urgenţă care să efectueze gărzi pe ambulanţa tip C1 TIM, respectiv a medicilor cu competenţă de urgenţă care să efectueze gărzi în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Suceava.
SJU Suceava va întocmi graficul cu gărzile medicilor fără a afecta programul de lucru al unităţilor sanitare de apartenenţă a acestora, până pe 15 august, urmând a fi adus la cunoştinţă cu celeritate, după aprobare, acestora.
Tot în cadrul şedinţei CJSU s-a hotărât ca managerul SJU, Alexandru Calancea, să asigure în continuare coordonarea integrată cu privire la măsurile ce trebuie dispuse la nivelul unităţilor medicale din sistemul public al judeţului, în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor autorităţilor publice centrale cu rol principal şi de coordonare în prevenirea şi combaterea infecţiilor cu noul coronavirus.
La sediul Muzeului de Istorie Suceava, a avut loc, marţi, sub conducerea prefectului de Suceava, în calitate de preşedinte, şedinţa extraordinară a CJSU, la care participat şi prof. univ. dr. Carmen Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD-Regiunea Nord-Est.