AcasăStiri generaleSuceava: USV participă la proiectul de cercetare BeonNAT pentru identificarea de producerea...

Suceava: USV participă la proiectul de cercetare BeonNAT pentru identificarea de producerea de materiale ecologice

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) face parte din consorţiul BeonNAT, alături de alte cincisprezece universităţi şi laboratoare de cercetare din Spania, Portugalia, Italia, Marea Britanie şi Germania, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.

USV este reprezentată în acest proiect de o echipă a Facultăţii de Silvicultură, ce gestionează activităţile experimentale ce urmăresc identificarea potenţialului de inovare de produse cu valoare adăugată mare din biomasa unor plante puţin utilizate, ca materie primă pentru bioindustrie.

În primele etape ale proiectului, demarat în luna iulie a anului 2020, după cele mai dificile luni ale crizei pandemice COVID-19, au fost selectate şase specii pentru fiecare ţară, prelevând-se eşantioane de biomasă care au fost analizate din punctul de vedere al potenţialului de obţinere a unor bioproduse.

Ulterior, au fost alese patru specii din fiecare ţară, pe baza analizelor chimice preliminare ce urmăreau validarea utilizării biomasei pentru obţinerea unor categorii diferite de bioproduse, la nivel industrial.

Un alt pas pentru cultivarea speciilor selectate l-a constituit alegerea a câte două suprafeţe experimentale la nivelul fiecărei ţări: în Germania, suprafeţele au fost localizate în Kromlau şi Welzow-Sud; în Spania, în Velefique (AlmerĂ­a) şi Lubia (Soria), iar în România, în Moara şi Zamostea.

Este vorba despre Ulmus pumila L. (Ulmul de Turkestan), Juniperus communis L. (Ienupăr comun), Cistus ladanifer L. (Cistus), Rosmarinus officinalis L. (Rozmarin) în Spania, Betula pendula Roth (Mesteacăn), Cytisus scoparius (L.) (Mături), Robinia pseudoacacia L. (Salcâm), Rubus fruticosus agg. (Mur negru) în Germania şi Robinia pseudoacacia L. (Salcâm), Carpinus betulus L. (Carpen), Populus nigra L. (Plop negru), Betula pendula Roth (Mesteacăn) în România.

În ceea ce priveşte evaluarea produselor finite, partenerii industriali au fost deosebit de interesaţi de cuantificarea extractelor din unele specii, astfel de analize fiind efectuate pentru ienupăr, rozmarin şi cistus.

În cadrul acestor activităţi a fost realizată şi o unitate portabilă de distilare în vederea obţinerii acestor extracte.

În urma evaluării posibilităţii de utilizare a bioplasticelor în producerea cosmeticelor bioactive, plopul negru din Zamostea (România) şi salcâmul din Moara (România) au indicat rezultate promiţătoare pentru producţia de acid lactic.

Ulmul de Turkestan a dovedit un bun potenţial în producerea de cărbune activ şi biochar.

Pentru acest ultim produs, ienupărul indică, de asemenea, rezultate promiţătoare.

Până în prezent, mesteacănul, ulmul de Turkestan şi rozmarinul au indicat cele mai bune rezultate în producerea de material absorbant utilizabil în creşterea animalelor de companie.

Au fost finalizate şi primele teste pentru producerea plăcilor aglomerate. Plăci cu emisii scăzute de formaldehidă au fost obţinute din toate speciile, iar cele provenite din biomasa speciilor lemnoase au avut proprietăţi mecanice bune.

În cazul celulozei s-au obţinut rezultate pentru toate speciile, dar celuloza obţinută din ienupăr, rozmarin şi mur nu are o calitate adecvată.

Specia arbustivă de mături arată, de asemenea, un potenţial bioactiv ridicat, dar testele sunt încă în curs de desfăşurare.

Următorii paşi prevăzuţi în proiect includ un al doilea test de producţie al bioproduselor.

Materiile prime extrase din speciile selectate vor fi evaluate de partenerii industriali în vederea extinderii procesului de obţinere a produselor finite.

Proiectul BeonNAT, finanţat prin cel mai amplu program de cercetare şi inovare derulat de Uniunea Europeană, Orizont 2020, în cadrul apelului de proiecte H2020-BBI-JTI-2019, având un cost total estimat la 5.686.476,25 euro, şi o valoare finanţată de 4.980.430,28 euro, derulează activităţi de cercetare, care au înregistrat progrese pe mai multe direcţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks