AcasăStiri generaleTaxi, Sarmalele Reci şi Mircea Vintilă & Vali Vătuiu - în weekend...

Taxi, Sarmalele Reci şi Mircea Vintilă & Vali Vătuiu – în weekend la Festivalul ‘Printre Măguri’

Formaţiile Taxi, Sarmalele Reci, Mircea Vintilă & Vali Vătuiu şi FolkFrate! vin la cea de-a opta ediţie a Festivalului ‘Printre Măguri’, care se va desfăşura, de vineri până duminică, în satul Măgureni din Prahova.

În satul Măgureni, judeţul Prahova (în apropiere de Băicoi), se adună an de an iubitori de muzică şi socializare, pasionaţi de ciclism şi drumeţii, oameni prietenoşi, dornici să petreacă timp împreună, în natură. Festivalul are loc într-o poiană, situată între măguri (dealuri tăiate de ape), pe malul pârâului Prahoviţa, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

La ‘Printre măguri’ se organizează drumeţii, trasee pentru biciclişti, vizite la obiective turistice şi istorice din zonă.

Spaţiul este amenajat pentru camping şi rulote. În centru se află zona de concerte şi socializare, cu mese, bănci şi, mai ales, baloţi de paie, precizează organizatorii.

În cadrul evenimentului sunt invitaţi, de asemenea, meşteri populari şi artişti locali, care realizează expoziţii în natură.

În prima zi de festival, vineri, vor concerta Sarmalele Reci, Spam, FolkFrate!, Ovidiu Mihăilescu şi Marius Matache, urmaţi sâmbătă de Taxi, Daniel Iancu şi Eugen Avram.

Ultima zi a festivalului este dedicată lui Mircea Vintilă & Vali Vătuiu.

Biletele sunt disponibile prin reţeaua iabilet.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks