Teatrul de Comedie sărbătoreşte, miercuri, 61 de ani de activitate cu un program inedit care se va desfăşura atât fizic, cât şi online, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
‘În cei 61 de ani ai săi, Teatrul de Comedie a stat permanent în atenţia spectatorilor, dar şi a specialiştilor, ca un etalon al umorului românesc de calitate. Sute de actori, mii de reprezentaţii şi milioane de spectatori au contribuit la formarea unui teatru-familie, în care s-a trăit cu dragoste pentru artă. De altfel, acesta a fost şi obiectivul care a stat la baza înfiinţării Teatrului, aşa cum afirma Radu Beligan, primul director al instituţiei: ‘Se ştie că lumea actorilor este o lume dificilă, dar având avantajul de a-i cunoaşte, am putut avea destulă diplomaţie şi suficientă autoritate pentru a crea un climat nu numai de înalt profesionalism, dar şi de dragoste între membrii familiei. Nu m-am considerat niciodată un director în sensul autorităţii. Eram camaradul lor care avea o muncă în plus. Nu stăteam niciodată în biroul directorial, ci numai pe scenă sau în ateliere”, se arată în comunicatul citat.
Teatrul de Comedie dedică reprezentaţia cu numărul 100 a spectacolului ‘Fierarii’ de Milos Nikolic, în regia lui Horaţiu Mălăele, programată miercuri, de la ora 19,00, la Sala Radu Beligan, personalului medical aflat în lupta cu pandemia.
‘Aniversarea din acest an reprezintă un semn de preţuire pentru personalul medical care a fost în prima linie în istovitoarea luptă împotriva pandemiei şi căruia îi putem mulţumi astăzi pentru faptul că minunea întâlnirii din sălile de spectacol continuă să se petreacă’, precizează organizatorii.
Din distribuţia spectacolului ‘Fierarii’ fac parte actorii Mircea Rusu, Maia Morgenstern, George Mihăiţă şi Valentin Teodosiu.
De asemenea, spectatorii Teatrului de Comedie vor putea viziona online, pe canalul de Youtube – Teatrul de Comedie Oficial, recitalul extraordinar susţinut de muzicianul Adrian Naidin, un cadou pe care ni l-a oferit special cu ocazia acestei aniversări, se mai arată în comunicat.