‘La Roland Garros a fost o epidemie de Covid-19, dar nimeni nu a vorbit’, a afirmat jucătoarea franceză de tenis Alize Cornet după calificarea în turul secund la Wimbledon, după ce a fost întrebată marţi despre recrudescenţa cazurilor pozitive în rândul jucătorilor.
Italianul Matteo Berrettini, finalist la turneul de Mare Şlem londonez şi unul din favoriţi la această ediţie, şi croatul Marin Cilic au renunţat la competiţie încă înainte de a păşi pe gazonul englezesc, ambii fiind contaminaţi.
‘Când vezi că se întâmplă la mari jucători, atunci este clar că se va întinde peste tot, iar acest lucru mă nelinişteşte’, a precizat Cornet.
‘Nu vreau să subestimez efectul Covid, dar au fost mereu abandonuri pentru că jucători şi jucătoare au fost bolnavi. Au fost jucători care au avut gastroenterite, gripe. Au fost jucători care s-au retras, dar nu s-a instituit protocol’, a adăugat ea.
‘La Roland Garros a fost o epidemie de Covid, nimeni nu a vorbit. În vestiare, toată lumea l-a avut şi nu s-a spus nimic. Apoi, am văzut fete care purtau mască, probabil ştiau că au şi nu voiau să infecteze pe alţii. Trebuie şi spirit civic’, a mai spus Cornet.
Conform unei surse apropiate turneului parizian de Mare Şlem, trei cazuri de Covid-19 ar fi fost depistate la ediţia din 2022, dar acest lucru nu exclude şi eventuale alte teste pozitive realizate în afara turneului.
Printre cele trei cazuri, doar Barbora Krejcikova, campioana din 2021, a anunţat public că este infectată.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)