Acasă652Timiş: A început construirea noului ansamblu de clădiri la Spitalul 'Victor Babeş'

Timiş: A început construirea noului ansamblu de clădiri la Spitalul ‘Victor Babeş’

La Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Doctor Victor Babeş’ din Timişoara au început lucrările de extindere cu două noi corpuri de clădire destinate recepţiei, investigaţiei şi tratamentului pacienţilor, precum şi unor servicii anexe. ‘Din păcate, până acum, Spitalul ‘Victor Babeş’ a fost considerat întotdeauna ca fiind ‘cenuşăreasa’ sistemului medical din Timişoara. Corpul A de clădire care se ridică în curtea unităţii sanitare va fi amenajat la cele mai înalte standarde. Vorbim despre o relocare a ambulatoriilor de specialitate din Secţia de Pneumologie, dar şi amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi pentru pacienţii incluşi în programul de recuperare respiratorie. Astfel, reducem şi numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a spitalului, unde există încăperi cu 8-10 paturi’, a declarat presei, joi, managerul unităţii spitaliceşti, Cristian Oancea. Corpul A are regimul de înălţime parter plus două niveluri. La parter va exista o sală de aşteptare cu o recepţie, o zonă destinată internării şi externării pacienţilor şi o zonă cu cabinete de investigaţii şi tratament. Aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervenţională şi un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi şi grup sanitar propriu, dar şi câteva spaţii medicale. Etajul doi va fi retras şi va include o sală de conferinţe, o sală de curs şi câteva grupuri sanitare. Tot în corpul A de clădire va fi instalat şi echipamentul de ecografie transbronşică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuieşte intervenţia chirurgicală la pacienţii cu neoplazii pulmonare. Potrivit lui Cristian Oancea, utilajele celor două firme care au câştigat licitaţia lucrează deja, de săptămâna trecută, fiind turnată o parte din fundaţie. Conform contractului, cele două corpuri de clădire trebuie predate în 24 de luni. Corpul B, care este o construcţie cu regim de înălţime doar parter, va fi legat de corpul A, şi va avea spaţii pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar şi birouri pentru medici şi asistente. ‘Vrem să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienţilor cu afecţiuni respiratorii, dar vom avea şi o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o saună şi o încăpere cu aerosoli’, a adăugat managerul spitalului. Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocaţi din bugetul municipalităţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks