Asociaţia Judeţeană pentru Protecţia Pacienţilor (AJPP) Timiş a lansat, miercuri, un ‘apel disperat’ către autorităţile publice locale şi Guvernul României, în numele pacienţilor din judeţ, să găsească soluţii pentru asigurarea agentului termic în spitalele publice din Timişoara.
Preşedintele AJPP Timiş, Mirela Sas, semnalează şi faptul că în cele 56.000 de locuinţe din Timişoara, care sunt lăsate în frig în prag de iarnă, sunt mulţi copii, bătrâni, bolnavi cronici, persoane imobilizate la pat, care pot pierde lupta cu boala şi chiar lupta cu viaţa.
‘Poate că sunt timişoreni care îşi pot permite să se relocheze în mediul rural, la rude, dar nu toată lumea are această opţiune. În condiţiile drastice generate de această pandemie şi de restricţiile aferente acesteia, este inuman să ne supuneţi acestei situaţii, în prag de iarnă. Toate autorităţile locale, dar şi Guvernul României, aţi ştiut despre datoriile Primăriei Timişoara către Colterm şi negocierile în această situaţie puteau avea loc pe parcursul anului, în primăvară, vară, găsindu-se cele mai bune soluţii. Nu este admisibil ca la peste 30 de ani de la Revoluţia din Timişoara să ne regăsim din nou ca oraş-martir, ca timişorenii să fie puşi în situaţii limită’, spune Mirela Sas, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
AJPP Timiş solicită soluţii urgente pentru protejarea pacienţilor din Timişoara.
Mirela Sas vorbeşte şi despre personalul medical din spitale, care este epuizat în lupta împotriva pandemiei, iar rezolvarea problemei încălzirii nu poate fi lăsată pe umerii lor, aceştia fiind pregătiţi să salveze vieţi, nu să găsească soluţii administrative.