Acasă652Timiş: Medicii infecţionişti atenţionează asupra pericolului îmbolnăvirii de trichineloză de la carnea...

Timiş: Medicii infecţionişti atenţionează asupra pericolului îmbolnăvirii de trichineloză de la carnea de porci crescuţi în gospodării

Medicii infecţionişti ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ din Timişoara atrag atenţia asupra pericolului îmbolnăvirii de trichineloză, prin consumul unor preparate de sezon din carne de porc crescut tradiţional, în gospodărie.

Medicul infecţionist Ovidiu Roşca, de la Spitalul ‘Victor Babeş’ Timişoara, subliniază că decembrie este luna în care se sacrifică porci în multe gospodării ţărăneşti, ulterior carnea consumându-se sub diferite forme, însă multă lume încă refuză să testeze trichineloscopic carnea de porc provenită din gospodăriile private. Înainte de a prepara toba, caltaboşul, sângeretele, cârnaţii sau alte produse, este necesar examenul trichineloscopic, pentru a vedea dacă carnea este infestată cu Trichinella Spiralis, care provoacă trichineloza, arată medicul timişorean.

‘Parazitul ajunge în corpul uman prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale infectate, de obicei porci sau mistreţi. Rozătoarele sunt principalul rezervor responsabil pentru endemicitatea trichinelozei. Boala apare cel mai adesea în mici focare epidemice, rude, prieteni sau vecini şi este cauzată de consumul aceluiaşi aliment. Carnea infestată cu Trichinella Spiralis ajunge în intestinul omului, paraziţii se înmulţesc şi pătrund în sânge, iar apoi în muşchii striaţi, împiedicând funcţionarea normală a acestora. Există şi posibilitatea ca paraziţii să ajungă şi în alte organe, plămâni, inimă sau chiar în sistemul nervos’, a explicat dr Ovidiu Roşca.

Principalele simptome ale bolii sunt febră, dureri de cap, erupţii cutanate, tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), edeme faciale însoţite de conjunctivită şi chiar de hemoragii. Primele simptome apar la o zi – două după consumul de carne infestată.

Medicul subliniază că multă lume încă refuză să testeze carnea de porc cumpărată din gospodăriile private, fără testarea trichineloscopică. Probele recoltate de la suinele sacrificate sunt duse la medicul veterinar care poate da un rezultat în doar câteva minute.

‘Trebuie spus că sărarea, uscarea, afumarea sau procesarea cu microunde nu asigură distrugerea larvelor. Acestea pot fi distruse în cazul îngheţării cărnii de porc timp de aproape trei săptămâni, la o temperatură de minim -15 grade Celsius. De asemenea, larvele se distrug în cazul gătirii cărnii la o temperatură de peste 70 de grade Celsius. Recomandarea noastră este, însă, efectuarea controlului veterinar al cărnii de porc sau mistreţ’, adaugă medicul infecţionist Ovidiu Roşca.

El a mai menţionat că în cazul în care după consumul de carne sau preparate din carne de porc apar simptomele unei toxiinfecţii alimentare, este necesară prezentarea de urgenţă la medic, deoarece cu cât parazitarea este mai intensă, cu atât forma clinică de boală este mai severă. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks