Primul pacient din vestul ţării infectat cu virusul West Nile este internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ din Timişoara, pacientul de 50 de ani acuzând simptomatologie specifică unei boli infecţioase.
Medicul infecţionist al spitalului, dr. Anca Elena Ianiţcaia, a declarat, marţi, că bolnavului i-au fost recoltate probe de sânge care au fost analizate în laboratorul Spitalului Victor Babeş, iar diagnosticul de suspiciune a fost confirmat, după ce au fost detectaţi anticorpi de tip Imunoglobulină (IgM).
‘Pacientul s-a prezentat având simptome uşoare, dar persistente: febră, fotofobie, afazie, vedere dublă. A primit indicaţie de tratament simptomatic, antitermic, de echilibrare hidroelectrolitică şi vitaminoterapie. Starea lui de sănătate este acum stabilă. Pacientul va mai rămâne în spital câteva zile sub supraveghere. Deocamdată, nu se pune problema unei agravări a stării lui de sănătate. Vorbim despre o boală infecţioasă care, însă, la persoane cu alte boli asociate sau comorbidităţi poate duce la o infecţie a sistemului nervos central sau, în cazurile foarte grave, ceea ce nu este în situaţia de acum, la deces’, a detaliat dr. Anca Elena Ianiţcaia.
Spitalul ‘Victor Babeş’ a informat Direcţia de Sănătate Publică, raportarea urmând a fi transmisă Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Infecţia cu virusul West Nile este transmisă prin înţepătura de ţânţar şi determină la persoanele adulte o neuroinfecţie care, în majoritatea cazurilor, este subclinică. Ocazional poate duce la apariţia unei meningite aseptice sau encefalită severă, în special în rândul vârstnicilor. Majoritatea pacienţilor au infecţii care nu prezintă simptome evidente.
Medicii recomandă evitarea expunerii la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci şi pantaloni lungi, utilizarea de substanţe chimice repelente pentru ţânţari şi împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în locuinţe folosind plase de protecţie.