Secţia externă de boli infecţioase a Spitalului Militar Timişoara, deschisă în aprilie 2020, ca Sistem Medical Modular de Izolare şi Tratament (SMMIT), pe Stadionul CFR din municipiu, pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, se va închide până la mijlocul lunii octombrie.
‘Facilitatea Spitalului Militar amplasată pe stadionul CFR se închide. S-a încheiat starea de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemie (COVID-19 – n.r.) şi ne putem întoarce la ale noastre (stadionul să fie redat sportului – n.r.). Amplasamentul va fi eliberat până în 15 octombrie şi în cel mai scurt timp stadionul va fi redat circuitului sportiv’, a transmis miercuri, pe Facebook, prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu.
Odată cu scăderea numărului pacienţilor cu COVID-19 care trebuiau izolaţi şi trataţi, spitalul de campanie ridicat de Ministerul Apărării Naţionale şi-a încetat activitatea, dar prefectul a cerut anterior ca amplasamentul medical să mai rămână funcţional o perioadă, la Timişoara, deşi celelalte spitale similare din ţară şi-au încetat misiunea, cu excepţia celor de la Timişoara şi Constanţa.
Ritivoiu a motivat că a cerut Ministerului Apărării Naţionale menţinerea funcţională a acestui spital de campanie, ‘din motive ce ţin de Capitala Europeană a Culturii şi având în vedere şi războiul din Ucraina’.
În contextul creşterii constante a numărului de cazuri de COVID-19 şi a numărului de persoane care necesitau spitalizare, s-a procedat la reoperaţionalizarea acestui spital modular, în 2021, fiind operaţionalizate cele 10 paturi iniţiale în cadrul secţiei ATI şi 10 paturi pe secţia infecţioase, paturi non-ATI, cu extindere la 54 de paturi non-ATI.
Prin acest spital de campanie au fost trataţi sute de pacienţi cu SARS-CoV-2.