Spitalul CF Timişoara doreşte să înfiinţeze saloane pentru pacienţii cu infecţii nosocomiale, folosind fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Cu cei aproape şase milioane de euro (30 de milioane de lei) din PNRR, spitalul vizează modernizarea unităţii sanitare, reabilitarea, modernizarea şi extinderea unor secţii din spital, modernizarea laboratoarelor şi achiziţionarea de echipamente destinate reducerii infecţiilor intraspitaliceşti (nosocomiale).
‘Practic, vrem să înfiinţăm mai multe saloane cu confort hotelier, încăperi prevăzute cu sisteme de presiune negativă, în care să fie internaţi pacienţi cu infecţii cu Clostridium difficile, una dintre cele mai frecvente infecţii ce pot fi dobândite intraspitalicesc, care provoacă o inflamaţie la nivelul colonului. Formele severe de boală pot duce la deces. Este nevoie de izolarea acestor pacienţi, pentru că transmiterea se poate face inclusiv prin folosirea în comun a unor obiecte contaminate. De aceea, având o structură funcţională de boli infecţioase pentru izolarea şi tratarea pacienţilor cu o asemenea infecţie, putem reduce riscul de transmitere a bacteriei şi la alţi pacienţi internaţi. Tot în cadrul acestui proiect, ne-am propus să realizăm controlul biologic al aerului din blocul operator şi din ATI. Vrem să modernizăm blocul operator, compartimentele de chirurgie, gastroenterologie şi obstetrică – ginecologie’, a declarat, joi, managerul Spitalului CF Timişoara, Stela Iurciuc.
Prin acelaşi proiect, spitalul ar putea fi dotat cu analizatoare automate sau semi-automate de identificare a micro-organismelor şi de efectuare a antibiogramelor. Totodată, vor fi cumpărate şi echipamente automate de testare şi de determinare a sensibilităţii la antibiotice.
În acelaşi timp, ar urma să fie achiziţionate echipamente destinate reducerii infecţiilor nosocomiale. În această categorie intră sisteme de decontaminare a aerului din încăperi, de dezinfecţie cu abur la presiune înaltă a suprafeţelor, sisteme de sterilizare a echipamentelor de protecţie şi sisteme bazate pe tehnologii moderne cu plasmă pentru sterilizarea instrumentarului medical.
‘Finanţarea prin PNRR vine în continuarea unui alt proiect, început în urmă cu un an, prin care am reuşit obţinerea de fonduri europene prin Program Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Acesta va fi finalizat în decembrie 2022. Am atras 4,6 milioane de euro pentru dotări cu aparatură de ultimă generaţie în compartimentul de gastroenterologie, în secţiile urologie, chirurgie, oftalmologie, în ambulatoriul ORL şi cel de cardiologie, dar şi pe secţia de dermatologie. Obiectivul nostru este să modernizăm întreg spitalul. Din păcate, puţini sunt cei care ştiu că la Spitalul CFR Timişoara nu mai există restricţii de internare legate de apartenenţa la ceea ce a fost Casa de Sănătate a Ministerului Transporturilor. Orice pacient poate veni pentru consult în Ambulatoriu pe baza cardului de sănătate şi a unui bilet de trimitere de la medicul de familie. Dar poate fi şi internat, dacă medicul care-l consultă în spital decide acest lucru’, adaugă dr. Stela Iurciuc.
Spitalul Clinic CF Timişoara are în structură 226 de paturi, 14 dintre acestea fiind alocate spitalizării de zi. Unitatea sanitară are 21 de specializări deservite de 44 de medici. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)