Trei noi focare COVID-19 au fost declarate deschise, vineri, de Direcţia de Sănătate Publică Timiş, în unităţi spitaliceşti, cu 17 persoane pozitive în focare, atât din rândul pacienţilor, cât şi din cel al personalului medical.
Gradul de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienţilor COVID-19, la nivelul judeţului, este de 35,09% paturi ATI şi 27,14% non-ATI.
De asemenea, peste 100 de minori şi şapte cadre medicale au fost confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2.
În total, sunt nouă focare COVID-19 deschise în Timişoara, cu 137 de subiecţi confirmaţi cu SARS-CoV-2, respectiv, la Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ (12 cazuri), Liceul Teoretic ‘Nikolaus Lenau’ (20), Liceul Teologic Baptist (10), Colegiul Naţional ‘C.D. Loga’ (20), Şcoala Gimnazială nr. 30 (38), focar post-tabără de schi din Serbia (20), secţie a Spitalului Judeţean (3), secţie a Spitalului Judeţean (5), Clinica OncoHelp (9).
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 622 de noi cazuri pozitive COVID-19 în judeţ, din care 104 minori, şapte cadre medicale şi 358 în Timişoara. Sunt 209 bolnavi şi suspecţi COVID-19 internaţi, iar 19 pacienţi sunt trataţi în secţii ATI. Nu s-a înregistrat niciun deces.
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a urcat, pe judeţ, la 3,9 la mia de locuitori şi la 5,09 la mie în Timişoara. Cel mai ridicat indice de infectare este în comuna Dumbrăviţa (12,05).
Timişoara şi alte 19 localităţi sunt în scenariul roşu pandemic. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)