AcasăStiri generaleTNB lansează a IX-a ediţie a Programului '9G la TNB'

TNB lansează a IX-a ediţie a Programului ‘9G la TNB’

Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ a anunţat că lansează, marţi, cea de-a IX-a ediţie a Programului ‘9G la TNB (Noua Generaţie).

Programul, lansat de TNB prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală ‘Ion Sava’, se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajaţi în instituţii de spectacol, se aminteşte într-un comunicat de presă transmis luni.

Până în prezent, în cadrul programului lansat în ianuarie 2014, au fost selectate 32 de proiecte, 22 dintre ele fiind spectacole incluse în repertoriul TNB. Programul ‘9G la TNB’ se desfăşoară la Sala Mică, spaţiu destinat exclusiv tinerilor artişti.

Proiectele pot fi înscrise până pe 17 februarie, în format digital, la adresa de email ccct9gtnb@gmail.com, urmând ca până pe 10 martie să fie anunţate titlurile şi echipele care au rămas pe lista finală. În urma unor discuţii cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetiţiile.

Potrivit condiţiilor de participare, nu există niciun tip de cerinţă sau de restricţie în legătură cu textele înscrise (dramaturgie clasică şi contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului.

Propunerile de proiect vor cuprinde conceptul regizoral al spectacolului (maxim 2 pag.); piesa/dramatizarea/scenariul dramaturgic în limba română; distribuţia, CV-ul membrilor echipei – pot fi adăugate linkuri cu înregistrări ale spectacolelor la care au mai lucrat membrii echipei sau pot fi trimise prin transfer spectacole înregistrate; schiţe de decor; schiţe de costume; schiţe de machiaj, unde este necesar; deviz estimativ; necesităţile tehnice ale proiectului.

Regulamentul 9G şi schiţele tehnice de la Sala Mică sunt disponibile la https://www.tnb.ro/ro/concurs-de-proiecte-9g-la-tnb-editia-a-ix-a .

În anumite condiţii, echipa de selecţie a CCCT ‘Ion Sava’ îşi rezervă dreptul de a solicita şi textul în limba originală, iar aplicanţii au obligaţia de a-l pune la dispoziţie în 48 de ore.

Durata spectacolului nu trebuie să depăşească două ore.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks