Toţi pacienţii din judeţul Tulcea care au nevoie de hemodializă beneficiază de servicii de îngrijire medicală într-un centru privat începând din această lună, după ce contractul de furnizare de servicii încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a fost suspendat.
Această suspendare a fost decisă pe data de 5 mai, după ce conducerea SJU a notificat Direcţia de Sănătate Publică cu privire la faptul că noul sediu destinat pacienţilor care au nevoie de hemodializă nu are încă autorizaţie sanitară de funcţionare.
‘Pentru noi este foarte important faptul că pacienţii pot beneficia de hemodializă în condiţii corespunzătoare şi că centrul privat are capacitatea de a prelua cele 53 de persoane care au nevoie de aceste îngrijiri’, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea CJAS, Eugenia Vasile.
Costul unei şedinţe de hemodializă este de 641 de lei, iar un pacient are nevoie de terapie o dată la trei zile.
Spaţiul utilizat în SJU până la începutul acestei luni pentru hemodializă a intrat în reparaţii, aşa încât conducerea unităţii a amenajat un alt loc.
SJU a intrat în anul 2021 într-un amplu proces de modernizare, valoarea totală a lucrărilor de reparaţii care se execută fiind de peste 43 de milioane de euro. Lucrările sunt finanţate din fonduri europene.