Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este aprobat, semnat şi va fi aplicat, lucru care pentru România va însemna dezvoltare şi modernizare, a declarat luni prim-ministrul Florin Cîţu.
‘PNRR este aprobat, semnat şi va fi aplicat, lucru care pentru România va însemna dezvoltare, va însemna modernizare. În următorii cinci ani, PNRR ne va ajuta să implementăm reformele şi investiţiile pe care ni le-am asumat şi veţi vedea că aceasta înseamnă, automat, că vom avea o economie puternică, de care vor beneficia toţi românii’, a precizat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis.
El a punctat că PNRR-ul României este printre cele 5 cele mai bine finanţate planuri de redresare şi rezilienţă de la nivelul statelor UE.
‘Şi era normal ca negocierile să nu fie uşoare. Ne-am respectat angajamentul, iar până la sfârşitul anului vom primi prefinanţarea de 3,8 miliarde de euro. Sunt extrem de mulţumit de faptul că evaluarea Comisiei a fost una pozitivă, această evaluare arată că PNRR-ul a fost bine construit în ceea ce priveşte reformele şi investiţiile şi, foarte important, acoperă nevoile pe care România pe care le are în acest moment. De altfel, faptul că am obţinut 10 calificative A din 11 arată aprecierea Comisiei Europene’, a declarat Cîţu.
Premierul a punctat că pentru România este important că, după negocieri intense, să introducă în PNRR câteva obiective de investiţii esenţiale, subliniind că, pentru el, construirea de autostrăzi este ceva la care ţine în mod special.
‘Acum, trebuie să fim foarte atenţi la partea de implementare. Toţi cei responsabili trebuie să-şi facă treaba pentru că fiecare piesă de puzzle este importantă. Un lucru pe care-l pot garanta eu este că Guvernul României va implementa toate reformele asumate, va atinge toate ţintele propuse şi îşi va îndeplini toate sarcinile, astfel încât România să atragă toţi banii puşi la dispoziţie prin PNRR, pentru că altă cale nu există. Nu mai putem sta pe loc în timp ce întreaga lume se dezvoltă. Prin urmare, până în 2026, când PNRR va fi finalizat, vom avea alte standarde pentru traiul zilnic, iar economia va fi aproape de media europeană ‘, a declarat Cîţu.
El a făcut, apoi, pe scurt, o prezentare a reformelor vizate prin PNRR.
‘Pe scurt, în privinţa reformelor, vom îmbunătăţi accesul către serviciile din Sănătate pentru românii vulnerabili şi vom lua din presiunea exercitată asupra spitalelor. ‘România Educată’, un proiect la care atât preşedintele, cât şi eu ţinem foarte mult, va beneficia de finanţare prin PNRR. Este un proiect prin care vom îmbunătăţi educaţia timpurie, vom reduce abandonul şcolar, vom îmbunătăţi învăţământul dual, şi, foarte, important, vom digitaliza întreg sistemul de învăţământ.Vom stimula creşterea utilizării de energie verde, pentru că, în mod clar, aceste este viitorul’, a declarat Cîţu.
Premierul a adăugat că prin PNRR se va realiza reforma pensiilor cu scopul reducerii inegalităţilor.
‘Ne vom asigura că lucrurile vor funcţiona bine în sistemul de pensii şi peste 5 ani, şi peste 10 ani, şi peste 20 de ani. Nu putem trăi de la un an la altul, avem nevoie de predictibilitate, iar românii trebuie să ştie că vor primi pensia atunci când vor ieşi din câmpul muncii. La toate acestea se adaugă reforma fiscală, reforma administraţiei, plus reforme care vizează gestionarea deşeurilor, a apei, eficienţa energetică’, a declarat Cîţu.
Premierul a spus că, în total, prin PNRR sunt vizate 64 de reforme de care vor beneficia românii şi care vor creşte încrederea în sectorul public.
Şeful Executivului a menţionat, totodată, că în PNRR sunt incluse 107 investiţii în toate domeniile.
‘O treime din alocări merge spre transporturi – cea mai mare alocare aprobată de Comisie pentru acest domeniu, iar acest lucru va face diferenţa pentru România. Sunt 3,1 miliarde de euro pentru autostrăzi – A7, A8, A1 şi A3 -, 3,9 miliarde de euro pentru căi ferate şi trenuri, 1,2 miliarde de euro pentru tot ceea ce înseamnă mobilitate urbană şi locală şi alte 600 de milioane de euro pentru investiţiile la metrou în Bucureşti şi în Cluj. Investim şi în domeniul educaţiei, în sistemul de sănătate, ceea ce va include spitale noi, secţii noi, modernizarea clădirilor existente şi, foarte important, echipamente noi. Lista este lungă. Toate aceste alocări vor construi România, o vor dezvolta şi o vor moderniza’, a mai declarat Cîţu.