Preşedintele polonez Andrzej Duda a fost testat pozitiv la noul coronavirus dar se simte bine, a anunţat ministrul secretar de stat pentru administraţia prezidenţială Blazej Spychalski sâmbătă, pe Twitter, relatează Reuters, dpa şi AFP. ‘Preşedintele a fost testat ieri (vineri – n.r.) pentru noul coronavirus. Rezultatul s-a dovedit a fi pozitiv. Preşedintele este bine. Suntem în contact cu serviciile medicale relevante’, a precizat Spychalski. Infectarea lui Duda are loc în contextul în care ţara se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19, numărul de cazuri ajungând vineri la un record de peste 13.600. Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a bloca legislaţia adoptată de parlament folosindu-şi dreptul de veto. El este un aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere. De sâmbătă în Polonia vor intra în vigoare mai multe restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv o închidere de două săptămâni a restaurantelor şi barurilor. Ministerul Sănătăţii a raportat 153 de decese de COVID-19 vineri, ridicând totalul la 4.172 de la începutul pandemiei.