Acasă55UPDATE/România - Schengen/Ciucă: Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot; starea...

UPDATE/România – Schengen/Ciucă: Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot; starea de incertitudine nu mai poate continua

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că România va merge ‘până la capăt’ cu demersurile de aderare la spaţiul Schengen şi va cere un vot în acest sens în Consiliul JAI din 8 decembrie, subliniind că ‘starea de incertitudine nu mai poate continua’.

‘Un lucru este cert, suntem hotărâţi să mergem până la capăt în aceste demersuri, inclusiv prin a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua. Avem toate argumentele, foarte solide, care ne susţin solicitările, şi ne vom baza pe ele şi în discuţiile de mâine ale miniştrilor de interne de la Consiliul JAI, atunci când vom cere să se formuleze, prin vot, fără nicio întârziere sau tergiversare, o decizie pentru România. Avem argumente obiective, la faţa locului, privind pregătirea României în domeniile cu relevanţă, pentru aderarea la Schengen, iar hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit aceste calităţi de-a lungul anilor şi mai ales în contextul crizei din Ucraina. (…) Mâine la Consiliul JAI vom merge la vot. Integrarea în spaţiul Schengen este obiectivul nostru naţional’, a declarat Ciucă, miercuri, la Palatul Victoria.

Premierul a subliniat că experţii europeni care au venit în România în lunile octombrie şi noiembrie au confirmat faptul că ţara noastră îndeplineşte ‘absolut toate condiţiile necesare’ şi merită să fie parte a spaţiului Schengen.

‘Aceiaşi experţi au arătat că asigurăm un management al frontierei de înaltă calitate, că implementăm soluţii eficiente în gestionarea migraţiei ilegale, că suntem activi în cooperarea poliţienească internaţională şi că sistemele şi pregătirea oamenilor noştri sunt exemplare, oferind chiar pe unele aspecte exemple de bune practici şi pentru celelalte state europene. Am acţionat cu totală transparenţă şi deschidere spre dialog cu toate statele membre. Am oferit toate explicaţiile şi informaţiile solicitate, inclusiv, recent, Austriei, în privinţa modului în care gestionăm migraţia ilegală. Mai mult, ne-am arătat deschiderea pentru întărirea cooperării bilaterale între forţele de poliţie, cele de frontieră, precum şi cele care gestionează migranţii pentru a ajuta cu soluţii concrete la rezolvarea problemelor legate de migraţia ilegală’, a spus Nicolae Ciucă.

Potrivit premierului, cu o zi înainte de consiliul JAI de la Bruxelles, care reuneşte miniştrii de interne ai statelor membre, România continuă să facă eforturi pentru a obţine rezultatul dorit.

‘La acest moment, toate statele membre ne susţin în avansarea aderării, inclusiv Olanda şi Suedia, cu excepţia Austriei. Avem inclusiv susţinerea fermă a Franţei şi Germaniei, reconfirmată la toate nivelurile. Referitor la Austria, putem afirma că am avut întâlniri la nivelurile cele mai înalte: preşedintele României cu cancelarul Austriei, miniştrii de interne şi experţii tehnici. Datele, inclusiv de la instituţiile europene Frontex confirmă că România nu se află pe fluxurile de migraţie care să genereze temeri. Practic, nu putem vorbi despre o justificare reală în aceste moment’, a precizat premierul.

Ciucă a menţionat că problema imigraţiei ilegale este una ‘foarte sensibilă politică’ în multe state membre şi că este nevoie de măsuri ‘mai eficiente de răspuns’ la acest fenomen. El a subliniat însă că ‘blocarea aderării României la Schengen’ nu va aduce răspunsurile dorite de Austria. Pe de altă parte, aderarea ţării noastre ‘va face spaţiul Schengen şi mai sigur’, care va avea ‘şi mai multe’ instrumente la îndemână pentru a ajuta la controlul migraţiei ilegale.

Premierul român a subliniat că Parlamentul European, Comisia Europeană şi celelalte state membre ‘împărtăşesc pe deplin’ această evaluare şi au evocat-o la rândul lor în discuţiile din ultimele zile cu cancelarul austriac.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks