Acasă55USR cere eliminarea prevederilor din ordonanţa care impozitează contractele part-time la nivelul...

USR cere eliminarea prevederilor din ordonanţa care impozitează contractele part-time la nivelul celor full-time

Senatorii USR din Comisia de buget finanţe – Anca Dragu, Claudiu Mureşan şi Narcis Mircescu – au depus mai multe amendamente la OG 16/2022, prin care cer eliminarea prevederilor care impozitează contractele part-time la nivelul celor full-time.

Potrivit unui comunicat USR transmis, vineri AGERPRES, această ordonanţă a condus la pierderea a aproape 100.000 de locuri de muncă part-time, ‘distrugînd un întreg angrenaj de taxare a muncii’.

Unul dintre amendamentele USR prevede eliminarea obligaţiei pentru angajatori ca, în cazul salariaţilor care lucrează part-time şi au un salariu mai mic decât minimul pe economie, să plătească contribuţii sociale corespunzător unui salariu întreg şi nu doar celui realizat.

‘De la 1 august, Guvernul a hotărât că pentru două ore de muncă angajatorii să plătească taxe şi impozite cât pentru opt, ca şi când nu ar fi fost de ajuns că munca în România este taxată excesiv. USR se pronunţă ferm în favoarea scăderii taxării muncii până la nivelul de 0 taxe pe salariul minim, tocmai în ideea de a ajuta oamenii cei mai defavorizaţi şi care vor să muncească legal, cu contract. Sunt mii şi mii de cazuri de oameni care vor să muncească cinstit şi pe care OG 16 îi forţează să se îndrepte spre zona gri a economiei. În prag de criză economică, exact atunci când cei mai vulnerabili devin şi mai vulnerabili, OG 16 vine cu o măsură care-i scoate din piaţa muncii’, a afirmat senatorul USR Anca Dragu, citată în comunicat.

Un alt amendament USR prevede ca în domeniul construcţiilor, industriei alimentare şi agriculturii, în lunile în care angajatorii nu îndeplinesc condiţiile pentru facilităţi fiscale, salariaţii să nu plece acasă cu salarii nete mai mici cu 20% decât în lunile în care beneficiază de facilităţi.

Un al treilea amendament USR propune excluderea condiţiilor necesar a fi îndeplinite de o microîntreprindere pentru a beneficia de un regim fiscal avantajos, respectiv obţinerea unei cifre de afaceri majoritar din activităţi altele decât management şi consultanţă.

‘USR consideră că, în actualul climat economic incert, Guvernul ar trebui să ia măsuri care să încurajeze şi nu să pedepsească munca, să reducă povara fiscală pentru cei care produc plus-valoare, să reducă cheltuielile imorale precum pensiile speciale’, se mai arată în comunicat.

Proiectul de lege privind aprobarea OG 16/2022 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale se află în dezbaterea Senatului, ca primă cameră sesizată. Comisiile de muncă şi buget-finanţe au fost sesizate pentru raport. Termenul de adoptare tacită este 14 octombrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks