AcasăStiri generaleVâlcea: Finanţare europeană pentru obţinerea online a ecusoanelor de la parcările de...

Vâlcea: Finanţare europeană pentru obţinerea online a ecusoanelor de la parcările de reşedinţă din Râmnic

Posesorii de maşini din Râmnicu Vâlcea pot obţine sau prelungi ecusoanele pentru parcările de reşedinţă şi online, în urma unui proiect cu finanţare europeană de aproape 3 milioane de lei, au anunţat, luni, reprezentanţii municipalităţii.

Potrivit sursei citate, facilitatea a fost creată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare de circa trei milioane de lei, care vizează simplificarea procedurilor instituţiei în relaţia cu cetăţenii.

‘În cadrul proiectului ‘Servicii informatice integrate pentru simplificarea procedurilor online şi reducerea birocraţiei la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea’, a fost activată posibilitatea obţinerii sau prelungirii ecusoanelor de parcare de reşedinţă în variantă online’, au transmis reprezentanţii municipalităţii râmnicene.

Pentru aceasta, solicitantul trebuie să acceseze pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea – www.primariavl.ro – secţiunea ‘Servicii electronice’ şi apoi calea ‘Servicii electronice – Serviciul Autorizări Activităţi Comerciale, Evenimente Publice – Cerere prelungire/atribuire ecuson de parcare rezidenţială’, având posibilitatea de a afla ce documente sunt necesare fiecărui tip de ecuson de parcare şi de a completa formularele aferente.

Municipalitatea râmniceană a început implementarea proiectului menţionat în toamna acestui an, în urma obţinerii unui finanţări nerambursabile de 2.946.300,24 de lei, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA). AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks