Vâlcenii care vor dona sânge zilele acestea la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină vor putea să-şi facă, dacă doresc, paşaport fără să se mai programeze în prealabil, în cadrul unei campanii intitulată ‘Paşaport către viaţă’ şi care a fost lansată marţi, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge’, de Prefectura Vâlcea.
‘Împreună putem salva vieţi! Toţi avem puterea să fim alături de cei care sunt în suferinţă. Printr-un simplu gest, le oferim semenilor noştri o şansă la viaţă! Donatorii care vor să facă fapte bune sunt aşteptaţi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Râmnicu Vâlcea, spaţiu modernizat recent de Consiliul Judeţean. În baza dovezii primite, donatorii beneficiază de o programare imediată la Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Vâlcea. Campania noastră este un prilej prin care le mulţumim donatorilor voluntari pentru gestul lor. De asemenea, încercăm încurajarea donării active de sânge în rândul populaţiei’, a transmis marţi, prefectul Mihai Oprea, printr-un comunicat de presă.
Acţiunea se desfăşoară pe parcursul întregii săptămâni, donatorii care vor să-şi facă paşaport urmând să beneficieze de programare imediată la Serviciul Public Comunitar de paşapoarte în baza dovezii donării de sânge la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină.
Donator de sânge poate fi orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani şi care este în deplină stare de sănătate fizică şi mentală.