Un centru comunitar integrat, care va furniza servicii medicale, sociale şi educaţionale în special cetăţenilor cu posibilităţi materiale reduse, va fi realizat în comuna Racoviţa, printr-un proiect european în valoare de aproximativ 200.000 de euro, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Rădulescu a precizat că investiţia este derulată în parteneriat cu administraţia locală din Racoviţa, luni fiind semnat şi contractul de finanţare al acesteia în prezenţa reprezentanţilor Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
‘Astăzi (luni n.r.), alături de primarul comunei Racoviţa, Ion Narcis Iliescu şi directorul ADR S-V Oltenia, Ştefan-Cătălin Catană, am semnat contractul de finanţare pentru realizarea unui centru comunitar integrat, destinat furnizării de servicii educaţionale, sociale şi de asistenţă medicală pentru vâlcenii din Racoviţa. (…) Proiectul presupune construirea şi dotarea la standarde europene a unei clădiri cu destinaţie de centru comunitar, precum şi amenajarea incintei, a căilor de acces şi a parcărilor. Centrul va avea mai multe cabinete: pentru consiliere medicală, socială şi mediere şcolară, precum şi cabinet pentru medicină de familie, birouri şi alte spaţii de depozitare. Prin această investiţie, ne dorim să aducem actul medical cât mai aproape de comunitate, în ideea în care mulţi cetăţeni nu au posibilităţi financiare pentru a se deplasa 40-50 de kilometri până la centrele medicale din oraşe’, a spus preşedintele CJ Vâlcea.
Comuna Racoviţa este o localitate cu o populaţie de puţin peste 1.800 de locuitori, situată în partea de nord a judeţului Vâlcea, la jumătatea drumului dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. AGERPRES / (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă)