Acasă652Vaslui: 15 dintre cele 23 de specialităţi medicale pentru care se pot...

Vaslui: 15 dintre cele 23 de specialităţi medicale pentru care se pot încheia contracte cu CJAS nu au medici suficienţi

Pentru 15 specialităţi medicale clinice, dintre cele 23 pentru care se pot încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, nu sunt medici suficienţi, conform datelor prezentate de reprezentanţii instituţiei.

Directorul general al CJAS Vaslui, Marius Arcăleanu, a declarat joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că în judeţ ar mai fi nevoie de cel puţin 39 de medici.

‘Comisiile paritare constituite la nivelul CJAS Vaslui, analizând situaţia medicilor şi a specialităţilor înregistrate în judeţ, au stabilit că în momentul de faţă, pentru o mai bună desfăşurare a actului medical pentru specialităţile existente la nivelul judeţului Vaslui, ar mai fi necesari 39 medici pentru specialităţile clinice la Vaslui, Bârlad şi Huşi, având în vedere populaţia judeţului Vaslui, precum şi programul de lucru al medicilor existenţi în contract cu instituţia, care nu poate fi mai mare de o normă sau o normă jumătate, conform normelor legale în vigoare’, a precizat Marius Arcăleanu.

Specialităţile clinice deficitare în judeţul Vaslui, sunt: Chirurgie cardiovasculară, Chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, Chirurgie toracică, Genetică medicală, Geriatrie şi Gerontologie, Hematologie, Nefrologie, Neonatologie, Neurochirurgie, Neurologie pediatrică, Ortopedie pediatrică, Chirurgie vasculară, Radioterapie, Chirurgie orală şi maxilo-facială şi Anestezie şi Terapie Intensivă.

Din totalul celor 37 de specialităţi clinice pentru care se pot încheia contracte cu CJAS, în judeţul Vaslui s-au încheiat astfel de contracte pentru 23 de specialităţi, acoperite cu un număr de 204 de medici, dintre care 95 la Vaslui, 80 la Bârlad, 27 la Huşi, unul la Codăeşti şi unul la Negreşti. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks