AcasăStiri generaleVaslui: Bărbat transportat la un spital din Iaşi după ce a căzut...

Vaslui: Bărbat transportat la un spital din Iaşi după ce a căzut de pe o schelă

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost transportat, miercuri, la Spitalul de Neurochirurgie ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi, după ce a căzut de pe o schelă în timp ce efectua lucrări la faţada unei clădiri în care a funcţionat fosta fabrică Vascovin, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.

‘La faţa locului a fost trimis un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a acordat primul ajutor şi a transportat pacientul la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui. După ce a fost investigat, pacientul a fost transportat cu o ambulanţă SAJ tip C2 cu medic la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui şi cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au demarat verificări în acest caz. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks