Populaţia judeţului Vaslui este în scădere, ajungând la 374.700 de locuitori, cu 20.799 mai puţini decât în urmă cu un deceniu, potrivit datelor provizorii raportate în urma Recensământului efectuat în anul 2022, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Vaslui.
La nivelul judeţului există şi localităţi în care au fost semnalate creşteri ale numărului de locuitori, cea mai importantă modificare în acest sens fiind înregistrată în municipiul reşedinţă şi în comunele Muntenii de Jos, situată în apropierea municipiului Vaslui, şi Zorleni, aflată lângă municipiul Bârlad.
‘Referitor la municipii, oraşe şi comune, în cadrul judeţului Vaslui, localităţile care au câştigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte sunt municipiul Vaslui, care ajuns la o populaţie de 63.035 persoane, cu 7.628 persoane mai mult decât în 2011, comuna Muntenii de Jos, cu o populaţie rezidentă de 4.090 persoane, cu 506 mai mult decât în 2011 şi comuna Zorleni cu o populaţie de rezidenţă de 8.804 persoane, cu 209 persoane mai mult decât la recensământul anterior’, precizează un comunicat de presă transmis de DJS Vaslui.
La polul opus, comunele cu cele mai mari scăderi ale populaţiei sunt Fălciu, care are un număr de 3.731 de locuitori, mai puţini cu 26,9% faţă de recensământul din 2011, şi Măluşteni, cu 1.802 locuitori, în scădere cu 26,8%. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)