Liderul SANITAS Vaslui, Daniela Clătinici, a cerut sprijin, luni, în cadrul Comisiei de Dialog Social, în vederea facilitării scoaterii la concurs a posturilor din sistemul medical, potrivit legislaţiei în vigoare.
Daniela Clătinici a explicat că, prin Ordonanţa 34/2023, au fost blocate posturile din sectorul public, fiind dată o derogare pentru sistemul medical, dar a avertizat cu privire la faptul că doar o parte dintre solicitările trimise de unităţile medicale din ţară au fost soluţionate favorabil.
‘Am început toţi să ne întrebăm cum procedăm, căci suntem cu posturi blocate, nu putem scoate la concurs. Legea este de partea noastră, dar noi ce facem? Fiecare unitate sanitară a înaintat solicitare către Ministerul Dezvoltării, doar că la ultima şedinţă de Guvern n-a fost aprobat niciun post şi cât de curând vom ajunge în situaţia de a avea în anumite sectoare un colaps funcţional, pentru că nu mai avem personal cu care să ne desfăşurăm activitatea. Colegii ies la pensie, sunt care şi pleacă din sistem, în special la personalul medical superior au loc aceste fluctuaţii. Sunt medici care pleacă din Spitalul Judeţean Vaslui şi nu numai de la noi şi atunci rămânem cu posturile blocate, fără posibilitatea de a le scoate la concurs. Singura posibilitate de a ne mai remedia deficienţele este transferul, dar nu toată lumea vrea să vină prin transfer dintr-o altă unitate. Am avut şi câteva astfel de situaţii, dar sunt foarte rare. Nu ştim ce se va întâmpla, nu ştim cum să mai procedăm, în condiţiile în care ordonanţa este partea noastră’, a menţionat Daniela Clătinici.
La nivelul judeţului Vaslui, în sistemul sanitar există, potrivit SANITAS, un deficit de personal de aproximativ 25%. Cea mai mare lipsă a angajaţilor din sistem se înregistrează în rândul personalului auxiliar.
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, le-a cerut reprezentanţilor SANITAS să formuleze o solicitare către Instituţia Prefectului, care urmează să notifice ulterior Ministerul Dezvoltării, astfel încât problema deblocării posturilor să fie rezolvată. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)