AcasăPoliticaViceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu: Instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia...

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu: Instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia de locuri de parcare gratuite, din 2023

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia începând de anul viitor de locuri de parcare gratuite.

Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii publice organizate de Primăria Municipiului Bucureşti pe tema tarifului de parcare de 5 lei/oră, dar şi a proiectului privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.

Viceprimarul a menţionat că luni a transmis o circulară tuturor instituţiilor publice, anunţându-le că din 2023 trebuie să plătească pentru locurile de parcare şi să aloce bani în buget, în acest sens.

„Abonamentul de 500 de lei pe lună, după aprobarea acestui regulament, se va aplica şi instituţiilor publice. De la anul – o spun în premieră, ieri am trimis o circulară instituţiilor publice care au aproape 3.000 de locuri parcare luate gratuit de la Municipalitate, să îi somăm să îşi bugeteze pentru bugetul lui 2023 bani pentru parcare – vom desfiinţa toate parcajele atribuite gratuit. De la anul vor fi obligaţi să îşi achiziţioneze, ca orice cetăţean, abonamente pentru maşinile instituţiei. Bucureştiul este al tuturor – al bucureştenilor, cel mai important – aşa că nimeni nu este mai presus de lege”, a spus Stelian Bujduveanu.

Sursa: AGERPRES

Articolul Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu: Instituţiile publice din Capitală nu vor mai beneficia de locuri de parcare gratuite, din 2023 apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks