AcasăStiri generaleViceprimarul municipiului Piatra-Neamţ, Alin Lehăduş, a fost suspendat din funcţie

Viceprimarul municipiului Piatra-Neamţ, Alin Lehăduş, a fost suspendat din funcţie

Viceprimarul municipiului Piatra-Neamţ, Alin Lehăduş, a fost suspendat din funcţie după ce Prefectura a atacat în instanţa de contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local prin care acesta a fost ales.

Suspendarea a intrat în vigoare joi, ca efect al înregistrării în instanţă a cererii Prefecturii de anulare a acelei hotărâri a Consiliului Local.

Alin Lehăduş (Pro România) a fost ales viceprimar în şedinţa din 21 decembrie 2020. Anterior şedinţei, Liviu Harbuz (Pro România) a înregistrat la primărie o ‘intenţie de demisie’ din calitatea de consilier local, dar la începutul şedinţei a revenit asupra deciziei.

Prefectura Neamţ consideră că documentul depus de Liviu Harbuz este o demisie şi a produs efecte juridice odată cu înregistrarea la primărie. Prefectura a opinat că, potrivit Codului Administrativ, nu se mai poate reveni asupra unei demisii dintr-o funcţie aleasă şi, ca atare, Consiliul Local nu avea componenţa întreagă şi nu putea fi ales viceprimarul.

Sesizarea către Prefectură a fost făcută de grupul consilierilor PSD, care au adăugat că şi unul dintre proprii consilieri şi-a anunţat demisia înaintea şedinţei în care a fost ales viceprimarului Alin Lehăduş.

De asemenea, PSD Piatra-Neamţ a sesizat Prefectura şi cu privire la alegerea celui de-al doilea viceprimar, într-o şedinţă din februarie 2021.

Social-democraţii consideră ilegală alegerea lui Marius Irimia (USR) deoarece, înaintea şedinţei, un consilier local de la PMP şi-a depus demisia la registratura primăriei.

Prefectura nu s-a pronunţat, deocamdată, cu privire la această speţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks