Volumul ‘Povestea Castelului Săvârşin’, semnat de Principele Radu, va vedea curând lumina tiparului la Curtea Veche Publishing, anunţă Casa Regală, într-o postare pe Facebook. Volumul, bogat ilustrat cu fotografii de epocă şi actuale, este publicat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la întoarcerea Familiei Regale la Săvârşin, în ziua de 1 iunie 2001. Fotografiile înfăţişează domeniul pornind de la istoria lui din secolul al XVII-lea, până în anul 1947. Lor li se adaugă imagini din anii 2001-2021, când castelul a revenit la viaţă. De asemenea, cartea cuprinde o amplă descriere, în imagini şi cuvinte, a celor opt ani în care clădirea istorică a beneficiat de o restaurare complexă şi de înaltă calitate profesională. Începând din ziua de 1 mai 2021, Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului, detalii privind vizitarea castelului şi a parcului urmând a fi publicate din vreme, mai precizează sursa citată.