AcasăStiri generaleVrancea: Aproape 80 de hectare de teren vor fi concesionate în comuna...

Vrancea: Aproape 80 de hectare de teren vor fi concesionate în comuna Soveja

Aproape 80 de hectare de teren vor fi concesionate către persoane fizice şi juridice după ce comuna Soveja a aprobat noul Plan Urbanistic Zonal (PUZ), potrivit primarului Ionuţ Filimon.

‘Acest PUZ înseamnă, pentru comuna Soveja, în primul rând dezvoltare, bani privaţi care vor ajunge la Soveja şi vor dezvolta această localitate. Pe cele circa 80 de hectare ce vor fi concesionate atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, dezvoltăm Soveja. Am reuşit să aprobăm PUZ-ul turistic, dar cu siguranţă repartizarea loturilor va începe anul viitor. Nu toate loturile vor fi scoase pentru concesionare în acelaşi timp, pentru că lucrăm cu personalul pe care îl avem la dispoziţie. În acelaşi timp, se lucrează şi pentru eliberarea certificatului de urbanism, pentru a putea începe electrificarea zonelor care urmează a fi concesionate’, a declarat, pentru AGERPRES, Ionuţ Filimon.

Aproape 3.000 de persoane fizice şi agenţi privaţi au depus deja cerere pentru a putea lua în concesiune un lot de teren la Soveja şi de aceea, administraţia locală încearcă să identifice criterii în baza cărora să poată atribui aceste loturi. Cine va lua un lot şi în maximum doi ani nu va începe construcţia va pierde dreptul de concesiune, a precizat edilul.

‘Avem peste 280 de loturi ce vor fi repartizate pentru construcţia de case de vacanţă şi alte câteva zeci de loturi pentru construcţia de pensiuni turistice. În acelaşi timp, avem în jur de 3.000 de cereri de concesiune depuse de agenţi economici şi persoane fizice. Lucrăm la caietul de sarcini pentru persoanele juridice, vor exista câteva criterii, condiţii pentru concesiune, pe care le vom da ulterior publicităţii. Ne gândim în acelaşi timp şi la nişte criterii de departajare pentru persoanele fizice. Unul dintre cele mai importante criterii este faptul că dacă într-un an de zile nu îşi iau certificatul de urbanism şi nu vor începe să construiască cel târziu în al doilea an, vor pierde concesiunea. Nu putem să pierdem timp. Am apelat la această procedură de concesiune şi pentru a putea controla procesul de construcţie. Ne dorim o dezvoltare unitară din punct de vedere urbanistic, cu paletar de culori, cu cel mult două, trei tipuri de locuinţe, arhitectural vorbind, care să se ambienteze cu zona turistică şi montană. Concesionarii vor trebui să respecte aceste criterii sau, în caz contrar, vor pierde concesiunea. Nu avem nevoie de kitsch-uri la Soveja’, a spus primarul.

El a explicat că s-a apelat la această soluţie, a condiţionării concesiunii terenului de ridicarea imediată a construcţiei, pentru că în anii din urmă au existat persoane care au luat în concesiune terenuri la Soveja pe care nu au ridicat nimic şi pe care intenţionau să le valorifice după ce preţurile terenurilor în zonă ar fi crescut.

Infrastructura pentru utilităţile de apă şi canal în zonă va fi finanţată prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks