Campania de informare, educare şi conştientizare LIVE(RO)2 – EST, care îşi propune prevenirea, depistarea şi tratarea pacienţilor depistaţi cu virusul hepatitei B şi C în localităţile din judeţul Vrancea, a fost lansată, joi, la Focşani.
‘Prin acest proiect ne propunem să screenăm, să depistăm toţi cetăţenii infectaţi cu virus B şi C din această parte a României, ne propunem să-i stadializăm şi să-i tratăm. Aceste lucruri înseamnă că România nu va mai fi pe locul întâi prin mortalitatea bolii hepatice cronice, datorate în mare parte hepatitei virale B şi C, că România nu va mai fi pe primul loc la populaţia infectată cu virus B şi C. Înseamnă că pacienţii nu vor mai deceda între 40 şi 60 de ani, sau, mai frecvent, în decada a şasea, între 50 şi 60 de ani, că vom avea populaţie activă într-o mai mare măsură, că nu vom mai avea spitalele, în special secţiile de Gastroenterologie, pline de boli hepatice terminale, nu vom mai avea lista pentru transplant hepatic depăşită mult de posibilităţi’, a declarat managerul proiectului LIVE(RO)2 – EST, Anca Trifan, profesor universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi.
Ea a subliniat importanţa acestui proiect şi prin faptul că aceste afecţiuni sunt ‘silenţioase’, adică nu au simptome până în stadiile avansate.
‘Acest proiect poate face o schimbare în viaţa pacienţilor care habar nu au că sunt infectaţi cu virusul hepatitei B sau C. Aceste afecţiuni sunt, ca multe alte afecţiuni cronice, silenţioase, nu dau niciun fel de simptom până când este aproape prea târziu. Deci pentru pacientul respectiv înseamnă viaţă, pentru familia pacientului respectiv înseamnă viaţă, dar înseamnă şi o viaţă mai bună, pentru că nu vor avea un pacient în familie şi nu vor cheltui din resursele familiei. Pentru societate înseamnă enorm, atât prin faptul că nu va cheltui cu bolnavi în stadii terminale, dar va avea şi forţă de muncă activă’, a evidenţiat Anca Trifan.
În evidenţele Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ din Focşani se află la acest moment peste 200 de astfel de pacienţi, dintre care circa 150 sunt infectaţi cu virusul B şi alţi 50 infectaţi cu virusul C, aflaţi în tratament în diverse centre universitare din ţară.
‘Din păcate, ne confruntăm pe zi ce trece cu tot mai multe cazuri sociale, pacienţi care, cu dificultate, accesează serviciile medicale, pe care, din păcate, îi diagnosticăm cu steatoză hepatică, ca urmare a consumului cronic de etanol. Cu această ocazie, sperăm să avem o contribuţie semnificativă în eradicarea hepatitelor virale în orizontul de timp 2040 – 2050’, a spus directorul medical al SJU Focşani, Mihai Dumitrescu.
Potrivit organizatorilor, obiectivul proiectului constă în furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic şi direcţionare către tratament al pacienţilor cu boli hepatice cronice, secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatitice B/D şi C, din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est, respectiv din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.
Organizatorii au invitat cât mai mulţi medici de familie din Vrancea să se alăture programului de screening pentru virusul hepatitei B şi C, astfel încât cât mai multe persoane, mai ales din zonele defavorizate, persoane pentru care accesul la servicii medicale este greoi, să poată beneficia de campania de screening. De altfel, circa 70% din grupul ţintă al proiectului va fi din zonele defavorizate, persoane care au cea mai mare nevoie de aceste servicii.
Până în prezent, la nivel naţional, în cadrul proiectului au beneficiat de servicii de screening aproape 120.000 de cetăţeni, iar aproximativ 3% din populaţie a rezultat pozitivă la virusul B sau C. Peste 1.000 de pacienţi au fost deja stadializaţi şi trataţi.
Campania de informare, educare şi conştientizare LIVE(RO)2 – EST este organizată de către Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi, alături de Asociaţia Română Anti-Sida şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Spiridon’ Iaşi. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)