Acasă652Vrancea: Cercetări în cazul morţii unei adolescente de 16 ani din Băleşti

Vrancea: Cercetări în cazul morţii unei adolescente de 16 ani din Băleşti

O adolescentă de 16 ani a fost găsită inconştientă, marţi, la locuinţa sa, de echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, chemate să intervină pentru a acorda primul ajutor fetei care manifesta simptome de epistaxis, ulterior fiind constatat decesul acesteia.

‘Marţi, la ora 10,47, SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru o adolescentă de 15 ani cu epistaxis, în localitatea Băleşti. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgenţă tip B2 cu asistent din Substaţia Năneşti şi, de asemenea, medicul de familie din localitate, care a constat că pacienta este inconştientă. Ulterior, a fost solicitată intervenţia unui echipaj SAJ de urgenţă tip C2 cu medic. La sosirea primului echipaj de urgenţă s-a constatat că pacienta era în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare avansate, care au fost continuate şi după sosirea echipajului cu medic, dar fără rezultat pozitiv’, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş.

Potrivit acesteia, echipajul SAJ a declarat decesul fetei.

Adolescenta nu prezenta urme de violenţă, urmând ca autopsia să stabilească cauzele decesului.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul şi luării măsurilor legale ce se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks