Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a început campania de vaccinare antigripală în judeţ, aproape 6.000 de doze de vaccin antigripal fiind distribuite către medicii de familie, au informat, marţi, reprezentanţii instituţiei.
‘Toţi medicii de familie din Vrancea au solicitat vaccin antigripal. În cursul zilei de luni, circa 6.000 de doze, reprezentând prima tranşă de vaccin antigripal, au fost distribuite proporţional către medici de familie din judeţ. Urmează ca în perioada următoare DSP Vrancea să primească o nouă tranşă de vaccin. Vaccinul antigripal se poate face în acelaşi timp cu vaccinul împotriva COVID-19, dar în locuri de inoculare diferite, inclusiv în centrele de vaccinare împotriva COVID-19’, a declarat, pentru AGERPRES, medicul epidemiolog al DSP Vrancea, Janina Lazăr.
Vaccinul antigripal este administrat, gratuit, persoanelor de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, personalului medical, precum şi gravidelor.
La nivelul judeţului Vrancea, campania de vaccinare antigripală se desfăşoară prin cabinetele medicilor de familie, în unităţile sanitare cu paturi şi la DSP Vrancea. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)