Zeci de elevi ai unei şcoli postliceale sanitare din judeţ au donat sânge, miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, în cadrul campaniei ‘Viaţă într-o picătură’, care şi-a propus să conştientizeze oamenii asupra importanţei donării constante şi nevoii tot mai mari de sânge din unităţile medicale.
‘Activitatea pe care am desfăşurat-o reprezintă debutul unei campanii de conştientizare a donării constante de sânge. Vom continua această activitate şi pe parcursul lunilor următoare, pentru că este important ca lumea să conştientizeze importanţa donării, mai ales că la nivelul judeţului, spitalele au foarte mare nevoie de sânge. Ne bucurăm că un număr atât de mare de elevi au răspuns apelului şi cu atât mai important este faptul că aceştia sunt viitorii asistenţi medicali, cei care vor avea în grijă sănătatea pacienţilor de mâine’, a declarat, pentru AGERPRES, Claudia Codrescu, asistent medical al Şcolii Postliceale Sanitare ‘Vasile Alecsandri’ din Focşani.
35 de elevi ai şcolii s-au înscris pentru a dona sânge, în speranţa că vor atrage alături de ei şi alţi donatori şi că aceştia vor deveni donatori permanenţi.
O parte dintre elevi au donat tichetele de masă pe care le-au primit la Centrul de Transfuzie Sanguină. Acestea vor fi folosite de unitatea şcolară în viitoarele campanii umanitare.
Campania de donare de sânge ‘Viaţă într-o picătură’ este organizată de Şcoala Postliceală Sanitară ‘Vasile Alecsandri’ din Focşani, împreună cu Asociaţia ‘Hope and Love for Life’. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Antonia Niţă)