AcasăStiri generaleVrancea: Trei persoane, printre care şi un minor, cercetate pentru trafic de...

Vrancea: Trei persoane, printre care şi un minor, cercetate pentru trafic de droguri; au comercializat canabis în Focşani

Trei persoane, printre care şi un minor, bănuite de trafic de droguri de risc în municipiul Focşani, au fost reţinute, în urma a 8 percheziţii domiciliare efectuate în judeţul Vrancea.

‘La data de 27.10.2022, procurorii DIICOT Vrancea au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei inculpaţi (doi majori şi un minor) cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2022, cei trei inculpaţi au comercializat canabis consumatorilor de pe raza municipiului Focşani. În urma punerii în aplicare a 8 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Vrancea, au fost descoperite şi ridicate cantitatea de aproximativ 300 de grame de canabis, suma de 1.900 de lei, patru telefoane mobile, un cântar electronic, şapte grindere, precum şi alte materiale folosite de aceştia în activitatea infracţională’, se arată într-un comunicat al DIICOT Vrancea, transmis AGERPRES.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2022, cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, ar fi comercializat canabis către mai mulţi consumatori în municipiul Focşani.

În cursul zilei de joi va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile faţă de doi dintre inculpaţi. Cu privire la cel de-al treilea inculpat, minor, procurorii DIICOT Vrancea au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, precum şi al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks