Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis, marţi, cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului, că este nevoie de schimbări de mentalitate pentru a stabiliza numărul celor care suferă de această boală, evidenţiind importanţa educării copiilor în şcoli privind stilul de viaţă.
El a precizat că se cheltuie aproximativ 2,5 miliarde de lei pentru Programul de diabet, fie pentru tratament, fie pentru monitorizare, fie pentru complicaţii, în condiţiile în care 11,6% din populaţia României suferă de această afecţiune.
‘Prevenţia nu este o activitate care se face doar prin implementarea unor măsuri care încurajează, de exemplu, medicii de familie să facă un consult în care să identifice prediabetul sau diabetul şi să dea un sfat omului să nu mai mănânce foarte mulţi carbohidraţi, foarte multe grăsimi saturate şi să facă mişcare mai multă. (…) Trebuie să schimbăm mentalitatea şi să încercăm să ajungem într-o situaţie de echilibru, măcar în câţiva ani, în care să avem ca şi obiectiv stabilizarea numărului de cazuri de diabet, reducerea nevoilor de tratament pentru diabetul de tip doi cel puţin, deoarece la diabetul de tip unu este o componentă genetică’, a afirmat Rafila, la o conferinţă de specialitate.
Potrivit ministrului, sunt componente de natură culturală, economică şi socială ce influenţează stilul de viaţă, iar modificarea lor constituie un proces de durată. În acest context, el a atras atenţia asupra importanţei educaţiei pentru sănătate în şcoli.
‘Am ajuns să cheltuim vreo 2,5 miliarde de lei pentru Programul de diabet, fie pentru tratament, fie pentru monitorizare, fie pentru complicaţii. (…) 11,6% din populaţia României are diabet. Asta înseamnă vreo două milioane de persoane, este foarte mult. 1,5 milioane de persoane se află în tratament. (…) Cred că trebuie să facem studii foarte serioase să vedem ce informaţii există în zona publică referitor la stilul de viaţă, riscurile care duc la apariţia diabetului’, a adăugat Alexandru Rafila.