Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale a Transplantului, importanţa monitorizării ‘permanente’ şi ‘vizibile’ în sisteme de date informatice a pacienţilor care au nevoie de transplant, precum şi a organelor care sunt disponibile la nivel întregii ţării.
‘Este importantă o monitorizare permanentă şi vizibilă în sisteme de date informatice a pacienţilor care au nevoie de transplant, monitorizarea organelor care sunt disponibile la nivel naţional, în timp real şi transparent. Pentru a da încredere activităţii de transplant trebuie să se asigure o transparenţă maximă’, a afirmat Daniel Coriu.
Potrivit unui comunicat de presă al Colegiului Medicilor, transplantul de organe reprezintă unica şansă la viaţă pentru o parte dintre pacienţii care nu mai au alte opţiuni pentru a trăi.
‘Odată efectuat transplantul, pacienţii ‘renasc’ şi pot duce o viaţă aproape normală. Se pot întoarce la activităţile lor, pot fi alături de cei dragi şi pot întoarce binele primit către societate. Iar toate acestea deoarece, de cealaltă parte, sunt persoane, familii care înţeleg conceptul de transplant de organe şi, trecând peste suferinţa lor, aleg să redea şansa la viaţă altor persoane. Activitatea de transplant este una deosebit de complexă şi sensibilă, ce se organizează permanent contracronometru şi care trebuie să se desfăşoare cu o precizie maximă. Pe lângă importanţa înţelegerii şi penetrării în cadrul societăţii a conceptului de transplant de organe, procedură prin care se salvează alte vieţi, nu trebuie uitat că este nevoie de o resursă umană extrem de bine pregătită’, se menţionează în comunicat.
Transplantul de organe presupune şi echipe mixte, lucrul în echipă, colaborare între medici din diverse zone ale ţării, totul într-un interval de timp foarte bine stabilit, arată Colegiul Medicilor.
‘De Ziua Naţională a Transplantului, Colegiul Medicilor din România se alătură acestui demers şi lansează un apel de înţelegere la nivelul societăţii cu privire la tot ceea ce reprezintă transplantul de organe, dar şi un mesaj de susţinere cu privire la dezvoltarea resursei umane implicate în transplantul de organe’, se subliniază în comunicat.
Colegiul Medicilor din România pledează pentru dezvoltarea centrelor de transplant atât din punctul de vedere al infrastructurii şi al personalului medical dedicat, cât şi ca acces transparent al pacienţilor la listele de aşteptare.
Conform CMR, donarea de organe în România depinde foarte mult de felul în care sunt percepute transplantul şi rezultatele acestuia de către populaţie şi de transparenţă, însă este nevoie şi de informaţii în această direcţie, de campanii de informare, astfel încât populaţia să înţeleagă şi să accepte că poate salva o viaţă sau chiar mai multe vieţi, dacă există compatibilitate, prin transplantul de organe.
La sfârşitul anului 2021, potrivit datelor disponibile, în România erau înregistraţi doar 47 de donatori reali.