O mamă şi cei şapte copii ai săi au ajuns, vineri, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, după ce s-au intoxicat prin aplicarea externă a unei substanţe de uz veterinar, informează unitatea spitalicească.
‘Azi, 5 ianuarie, s-au prezentat la UPU, intoxicaţi cu o substanţă de uz veterinar prin aplicare externă, o mamă cu 7 copii din mediul rural. După acordarea intervenţiilor de urgenţă, mama în vârsta de 37 ani şi un copil de 11 ani au fost internaţi pe secţia Terapie Intensivă, doi copii în vârstă de 9 şi 15 ani au fost internaţi pe secţia Pediatrie şi patru copii cu vârste de 5 ani, 7 ani şi două gemene de 3 ani au fost transferate la Pediatrie Cluj-Napoca’, precizează sursa citată.
Starea pacienţilor este urmărită de medici. AGERPRES /(AS – autor: Gheorghe Pietrar, editor: Karina Olteanu)