Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în cazul imaginilor surprinse la Spitalul Judeţean Reşiţa şi publicate în presă, în care apar pacienţi dezbrăcaţi şi mizerie în saloane, se face o evaluare de către Corpul de Control, iar el îşi doreşte ca managerul să fie schimbat, având în acest sens şi o discuţie cu conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. ‘Ne-am sesizat, am şi trimis Inspecţia Sanitară de Stat, a făcut evaluările, s-au dat şi amenzi. Acolo este o neacordare de asistenţă medicală, dincolo de condiţiile improprii. Chiar şi ieri şi astăzi acolo am trimis şi Corpul de Control al ministrului, care va face o evaluare. Avem acolo discuţii despre o acreditare a Autorităţii Naţionale de Management şi Calitate în Sănătate pentru o unitate medicală care nu prezintă nicio condiţie pentru desfăşurarea activităţii medicale. Am repetat de multe ori, avem un management defectuos în foarte multe unităţi medicale, reforma în sănătate trebuie să aducă o coordonare a activităţii medicale la Ministerul Sănătăţii’, a declarat Nelu Tătaru vineri seară, într-o emisiune la Antena 3. Ministrul a adăugat că a avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin privind demiterea managerului spitalului. ‘Am avut o discuţie, a venit propunerea şi din partea lui şi din partea noastră pentru demiterea doamnei manager. (…) Eu sper ca acel manager să fie schimbat’, a spus Tătaru. Referitor la persoanele din imagini care par neîngrijite, ministrul a afirmat: ‘Erau pacienţi infectaţi COVID-19, din ce am putut vedea, nişte pacienţi neglijaţi, ceea ce nu trebuie să existe într-un sistem medical’. El a precizat că pacienţii nu erau cu afecţiuni psihice.