Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a avut joi o videoconferinţă cu managerii de spitale pe tema reorganizării circuitelor COVID şi non-COVID în unităţile sanitare. Potrivit unui comunicat al ministerului, transmis AGERPRES, Voiculescu a subliniat necesitatea ca fiecare spital, alături de Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, să evalueze infrastructura şi capacităţile de a organiza activitatea medicală pe fluxuri separate pentru pacienţi, astfel încât cazurile de COVID-19 să beneficieze de o abordare multidisciplinară, iar pentru cazurile non-COVID să crească accesibilitatea şi calitatea serviciilor medicale de care au nevoie. ‘Vrem să creştem calitatea serviciilor medicale atât pentru pacienţii COVD-19, cât şi pentru cei care se adresează spitalelor cu alte afecţiuni. Tot mai multe unităţi sanitare destinate COVID-19 au solicitat redeschiderea pentru tratarea altor cazuri în această fază epidemiologică. Am cerut Direcţiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate şi a modului în care sunt separate complet circuitele funcţionale pentru pacienţii infectaţi de cei neinfectaţi. Aştept o propunere de planificare a capacităţilor la nivelul spitalelor pentru a putea reconsidera unităţile medicale privind încadrarea COVID-19’, a declarat ministrul Sănătăţii, citat în comunicat. Ministerul Sănătăţii informează că derulează în prezent un proces de centralizare şi analiză a datelor privind capacitatea spitalelor COVID, pe de o parte, de a organiza şi circuite separate pentru pacienţii non-COVID şi, pe de altă parte, de a creşte capacitatea de gestionare medicală a cazurilor complexe pentru pacienţii COVID-19. Conform comunicatului, în cadrul videoconferinţei s-a discutat şi despre memorandumul propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, împreună cu Ministerul Sănătăţii, care urgentează alocarea a 50 de milioane de euro fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru creşterea siguranţei pacienţilor în spitale şi pentru care urmează să fie finalizat Ghidul pentru apelul de finanţare, după care vor putea fi lansate finanţările. La videoconferinţă au participat şi secretarii de stat Andreea Moldovan şi Ioana Mihăilă.