Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ (UMFST) din Târgu Mureş, începând de vineri până duminică, o campanie de testare gratuită Babeş-Papanicolaou la cel mai mare mall din municipiul reşedinţă de judeţ, cu ocazia Zilei internaţionale de luptă împotriva cancerului.
Testarea gratuită a femeilor, în special cele din grupul ţintă 24-29 de ani, are loc în cadrul proiectului ‘Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru’ derulat de SCJU şi UMFST Târgu Mureş.
‘Caravana mobilă de screening pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în perioada 04-06.02.2022 în parcarea celui mai mare centru comercial din Târgu Mureş, Shopping City Târgu Mureş. Invităm femeile din grupul ţintă 24-29 de ani să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou, program dedicat promovării prevenţiei şi depistării precoce a cancerului de col uterin (…) În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 29 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin’, au anunţat organizatorii, într-un comunicat de presă.
Caravana mobilă a fost prezentă în parcarea centrului comercial vineri, în intervalul 15,00-18,00, programul de sâmbătă şi duminică fiind în intervalul 12,00-16,00.
De asemenea, SCJU şi UMFST vor derula, prin acest proiect, acţiuni de informare, educare şi conştientizare asupra importanţei derulării unui screening de col uterin la nivel regiunii Centru, astfel încât să crească numărul femeilor care merg regulat la controale medicale.
Acţiunile marchează data de 4 februarie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului cu scopul de implica un număr cât mai mare de persoane care să vorbească despre cancerul de col uterin, obiectivul fiind reducerea numărului de decese care pot fi prevenite în fiecare an.
‘Dorim să atragem atenţia asupra cancerului, în special a cancerului de col uterin, a importanţei prevenirii, diagnosticului şi tratamentului său şi apreciem implicarea organizaţiilor, comunităţilor şi a tuturor persoanelor, în reducerea impactului global al acestei boli. În ţara noastră mii de femei tinere active în familie şi în societate se îmbolnăvesc de cancer de col uterin, unul din cancerele prevenibile, care a fost eradicat în multe ţări din lume. Vaccinarea anti-HPV protejează tinerele, dar după vârsta de 25 de ani este esenţială testarea periodică pentru menţinerea sănătăţii. Prin acest proiect aducem tinerelor informaţii despre prevenirea acestui cancer, despre modalităţile de testare actuale, despre testul Babeş-Papanicolaou şi oferim gratuitatea tuturor serviciilor medicale de screening’, a declarat managerul de proiect, dr. Cosmina Uzun, din cadrul SCJU Târgu Mureş.
Proiectul urmăreşte creşterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistenţă medicală şi servicii sociale de interes general, prin prevenţie, depistare timpurie, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparţin grupurilor vulnerabile.
‘Fiecare al patrulea deces în România este al unei persoane care a murit de cancer, astfel prevenţia primară rămâne dezideratul major în a limita incidenţa cancerului prin depistarea precoce a factorilor de risc şi controlul cauzelor. În România, cancerul de col uterin este pe locul trei ca pondere din totalul cazurilor noi de cancer şi pe locul doi ca şi rată de mortalitate. Multe dintre aceste cazuri pot fi prevenite prin vaccinare anti HPV şi prin screening-ul şi tratarea leziunilor precanceroase depistate la timp’, a declarat dr. Septimiu Voidăzan, din partea UMFST Târgu Mureş. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)