AcasăStiri generaleArafat: Prevenirea este cea mai bună soluţie pentru reducerea riscului la dezastre

Arafat: Prevenirea este cea mai bună soluţie pentru reducerea riscului la dezastre

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat vineri pentru AGERPRES că prevenirea este cea mai bună soluţie pentru reducerea riscului la dezastre şi fiecare om trebuie să fie pregătit, având în vedere că în cazul unui dezastru primii care reacţionează până la venirea autorităţilor sunt oamenii.

‘În primul rând, din punctul nostru de vedere, primul act este prevenirea. Pentru reducerea riscului la dezastre prevenirea este cea mai bună soluţie pentru a reduce impactul dezastrelor. În al doilea rând, este partea de pregătire. Când vorbim de pregătire, vorbim de pregătirea instituţională, dar şi pregătirea persoanelor la nivel de individ. Fiecare dintre noi are rolul lui de a fi pregătit pentru a face faţă provocărilor şi dezastrelor. Primii care reacţionează întotdeauna sunt oamenii care sunt la faţa locului, vecinii, cei care sunt în apropierea zonei în care s-a produs ceva din caza unui risc. Adică, dacă este un cutremur, primii care pot acţiona sunt cei care sunt în vecinătate, până sosesc autorităţile. Dacă sunt inundaţii, oamenii sunt cei care trebuie să fie pregătiţi în primul rând’, a explicat şeful DSU cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.

El a spus că este foarte important ca oamenii să asculte avertizările, fie cele prin Ro-Alert, dar şi alte avertizări venite din partea autorităţilor.

În opinia sa, oamenii ar trebui să aibă trusă de urgenţă, mâncare şi apă pentru cel puţin 72 de ore.

‘Şi în al doilea rând, să reacţioneze imediat când sunt avertizaţi, să nu devină victime şi să asculte avertizările care sunt date, fie prin sistemul Ro-Alert, fie prin altceva, ca să poată să ajungă la siguranţă chiar dacă autorităţile au probleme în prima fază. După care avem partea de pregătire pe rezilienţă şi înseamnă că noi, ca cetăţeni, fiecare să avem trusa lui de urgenţă, să avem apă, să avem mâncare măcar pentru 72 de ore. Cei care pot să intre pe internet vor vedea toate aceste recomandări. Recomandările noastre sunt ca întotdeauna oamenii să înţeleagă că nimeni nu este exclus de a fi victimă, nimeni nu este exclus de a fi parte dintr-o situaţie de urgenţă şi cea mai bună soluţie este ca întotdeauna să fii pregătit şi informat. Să intre pe ‘Fiipregătit.ro’ să descarce aplicaţia DSU şi să urmărească indicaţiile care sunt acolo şi ghidurile să le citească din timp’, a susţinut secretarul de stat.

El a subliniat că pregătirea pentru dezastre se face din timp şi nu în timpul dezastrului.

‘Ziua Reducerii riscului la dezastre este extrem de importantă, având în vedere riscurile cu care ne confruntăm, schimbările climatice care deja pot să aibă un impact major. Vedem schimbările climatice şi în ziua de astăzi: atmosfera foarte caldă, vreme caldă, frumoasă, dar neobişnuită pentru perioada aceasta, care ne atrage atenţia că sunt schimbări în curs. Aceste schimbări vor aduce un impact major care necesită ca noi să fim pregătiţi’, a mai arătat Raed Arafat.

Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor este marcată în fiecare an la 13 octombrie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks