Acasă652Azamfirei: În prima parte a anului viitor începe construcţia Spitalului Clinic Universitar...

Azamfirei: În prima parte a anului viitor începe construcţia Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade’

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş (UMFST), profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, luni, că în prima parte a anului viitor ar putea începe construcţia Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade’, un proiect al universităţii mureşene.

‘E important să ştim că înainte de a veni domnul profesor Alexandru Rafila la minister, proiectul Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş a stat 9 luni în sertarele Ministerului Sănătăţii. Iar după ce a venit domnia sa, s-a aprobat Hotărârea de Guvern în 3 zile. E un lucru care dă, până la urmă, o direcţie în acest sens şi, în prima parte a anului viitor, va începe construcţia Spitalului Clinic Universitar ‘George Emil Palade”, a precizat Leonard Azamfirei, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, a arătat, în cadrul conferinţei de presă, că înfiinţarea la nivel naţional a unei reţele de spitale universitare este benefică, atâta timp cât universităţile pot să asigure resursa umană şi managementul acestor structuri.

‘Eu cred că să avem la nivel naţional o reţea de spitale universitare nu este un lucru rău. Discutăm de calificarea resursei umane. Să ştiţi că e foarte important ca să existe şi pentru medicii rezidenţi cele mai bune resurse în ceea ce priveşte pregătirea profesională, care înseamnă nu numai cadre didactice bine calificate, ci şi echipamente, modele de bună practică ce se pot dezvolta în astfel de spitale (…) Avem, de exemplu, Spitalul Universitar din Bucureşti, el este cu titlu universitar, dar e al Ministerului Sănătăţii. Eu sunt convins că pot exista şi astfel de structuri atâta timp cât universităţile pot să asigure resursa umană şi managementul unor astfel de unităţi. Adresabilitatea va fi mare, pentru că dacă sunt specialişti bine pregătiţi, nu contează neapărat cine e proprietarul spitalului, ci contează mai degrabă ce tip de serviciu oferă’, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a adăugat că nu are cunoştinţă ca o altă universitate din ţară să aibă, deocamdată, un astfel de proiect.

Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş, care va fi construit şi administrat de UMFST, este gândit ca o componentă a Parcului Universitar Ştiinţific şi Tehnologic ‘Novum Forum’, pentru înfiinţarea căruia universitatea a depus documentaţia proiectului de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Parcul Universitar Ştiinţific şi Tehnologic ‘Novum Forum’ va fi constituit dintr-un ansamblu de clădiri care va cuprinde Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ şi un Incubator Tehnologic şi de Afaceri.

Spitalul va avea departamentul CLINICAL LAB, pregătit pentru a putea acomoda activităţi aplicate într-un spectru de specialităţi medicale relevante pentru activitatea universităţii, mai ales în domenii medicale care sunt deficitare în spitalele publice din Târgu Mureş şi la nivel naţional, precum şi cele care sunt de înaltă tehnologie: chirurgia minim invazivă şi chirurgia robotică, chirurgia de transplant, ginecologia oncologică, neurologia recuperatorie, cardiologia minim invazivă, radiologia şi imagistica, nefrologia şi dializa, gastroenterologia minim invazivă diagnostică şi terapeutică.

De asemenea, va cuprinde departamentul LIVING LAB, în care se vor desfăşura activităţi de transfer tehnologic şi de cercetare aferente dezvoltării experimentale/testării/validării de produse şi servicii inovative cu implicarea interactivă a stakeholderilor din actul medical, pacienţi, personal medical, furnizori de tehnologie, companii de farmaceutică, IMM-uri din domeniul medical.

‘Prin intermediul componentei de Spital Clinic Universitar, se vor asigura nu doar servicii medicale de performanţă, dar şi suport pentru procesul de învăţământ destinat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi pregătire medicală pentru medicii rezidenţi. Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ va avea şi o funcţiune de cercetare importantă, în sensul că va crea cadrul potrivit pentru studiile clinice în scopul dezvoltării de noi produse/servicii medicale şi mediul pentru cercetarea inter şi multidisciplinară, care îmbină medicina, tehnologia, informaţia, serviciile, aspecte de etică, aspecte juridice, soft skills – domenii în care UMFST îşi pregăteşte studenţii. Prin funcţiunea de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice, Spitalul Clinic Universitar ‘George Emil Palade’ va reprezenta mediul de testare şi implementare a serviciilor şi tehnologiilor pentru o medicină modernă – aparatură şi instrumentar inovativ, procedee şi terapii mai eficiente, noi formule de medicamente, abordări moderne de e-health/telemedicină, pentru testarea echipamentelor medicale de ultimă generaţie, a ideilor inovative ale echipelor de studenţi şi cercetători din regiune, preocupate de inovare în sănătate, colaborări de tip bridge grants’, a menţionat rectorul Leonard Azamfirei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks