Oradea, 21 sep /Agerpres / – Peste 200 de specialişti în sănătate din toată ţara vor participa, în perioada 22 – 24 septembrie, la Conferinţa naţională a medicilor rezidenţi din specialitatea Dermatovenerologie, organizată, pentru prima dată la Oradea, de Societatea Română de Dermatologie (SRD).
Potrivit unui comunicat semnat de preşedintele Conferinţei ReziDerma 2023, medicul orădean Ilarie Brihan, la această ediţie jubiliară a conferinţei, a zecea, cei peste 200 de participanţi, ‘prestigioşi profesori de dermatologie şi coordonatori de clinici universitare, împreună cu reputaţi dermatologi şi cu medici rezidenţi’ reprezentând clinici universitare din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Craiova etc.), vor dezbate aspecte complexe şi de actualitate din dermatologie.
‘Suntem bucuroşi să venim cu o manifestare ştiinţifică de tradiţie a SR. într-un oraş care, în ultimii ani, a investit mult în infrastructura de sănătate şi care are o Facultate de Medicină în plină ascensiune’, a declarat preşedintele Comisiei de Dermatologie a Ministerului Sănătăţii şi secretarul general al SRD, dr Alin Nicolescu.
Pentru a promova ştiinţa şi educaţia, şi pentru a sprijini tânăra generaţie de dermatologi, Societatea Română de Dermatologie organizează această Conferinţă dedicată lor, suportând, în totalitate, costurile organizatorice, inclusiv cele privind transportul, cazarea şi masa participanţilor la conferinţă.
Pe parcursul celor trei zile, sunt programate o serie de workshop-uri, sesiuni ştiinţifice şi simpozioane în cadrul cărora vor fi abordate subiecte diverse ce privesc cercetări ştiinţifice de imunologie şi fiziopatologie în afecţiunile cutanate, corelate cu ultimele descoperiri terapeutice.
Organizată cu sprijinul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, prima zi a Conferinţei va debuta în Amfiteatrul Spitalului Judeţean, unde medici rezidenţi, specialişti şi primari din specialitatea Dermatovenerologie vor avea oportunitatea să aprofundeze, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, noile terapii de dermato-estetică – de la peeling-uri, mezoterapie, proceduri de biorevitalizare şi injectări, până la tehnici de tratament în volumetria facială şi combaterea efectelor îmbătrânirii cutanate.
În zilele a doua şi a treia, desfăşurate în sala mare a Teatrului Regina Maria şi, respectiv, în sala Paladium a Hotelului Continental Forum Oradea, vor fi abordate, în cadrul celor şase sesiuni de lucrări, teme ce vizează patologii complexe – de la afecţiuni alergice, boli genetice, boli cu componentă imunologică şi boli autoimune, până la boli cu transmitere sexuală şi probleme de dermato-oncologie.
De asemenea, vor fi prezentate ultimele noutăţi în domeniul cercetărilor dermatologice la nivel mondial, sub forma a 20 de simpozioane ştiinţifice educaţionale, privind noile descoperiri fiziopatologice şi terapeutice în psoriazis, dermatită atopică, patologie vasculară, şi chiar prevenţia şi combaterea îmbătrânirii premature.
‘Sunt deosebit de onorat de susţinerea conducerii SRD şi de tot sprijinul acordat pentru ca ReziDerma 2023 să aibă loc la Oradea. Este o mare bucurie pentru noi să le fim gazde colegilor noştri din celelalte clinici universitare din ţară şi să realizăm acest schimb de bune practici ce vizează actul medical şi rezultatele cercetării ştiinţifice în domeniul dermatologiei, aici, la noi acasă; să le oferim posibilitatea de a avea contact cu infrastructura de sănătate orădeană şi de a se bucura de multiculturalismul şi multiconfesionalismul oraşului nostru, reflectat în bogăţia sa arhitecturală; şi nu în ultimul rând pentru faptul că, la 95 de ani de S.R.D., am reuşit să punem, de la Oradea, o cărămidă la formarea viitorului dermatologiei româneşti’, a afirmat conf univ dr Ilarie Brihan, care este şeful Secţiei clinice de Dermato-venerologie şi al Compartimentului alergologie şi imunologie clinică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, şi membru în Colegiul Director al SRD.
Societatea Română de Dermatologie, înfiinţată în urmă cu 95 de ani, este o asociaţie profesională şi ştiinţifică de elită a medicilor dermatovenerologi din România, cu o îndelungată şi bogată tradiţie, afiliată Asociaţiei Medicale Române (AMR). SRD este forul ştiinţific principal al medicilor dermatologi din România. În general, scopul său constă în creşterea performanţei medicale în domeniul dermatologiei şi al venerologiei, precum şi în apărarea valorilor şi intereselor acestei comunităţi medicale. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)