Acasă652Cluj: Consiliul Judeţean va sprijini campaniile pentru donarea de sânge

Cluj: Consiliul Judeţean va sprijini campaniile pentru donarea de sânge

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat un protocol de colaborare cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină ‘Prof. Dr. C. T. Nicolau’ pentru sprijinirea campaniilor de donare de sânge.

‘Consiliul Judeţean Cluj a aprobat Protocolul de colaborare cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină ‘Prof. Dr. C. T. Nicolau’ în vederea sprijinirii desfăşurării unor acţiuni specifice sistemului naţional de transfuzie. (… ) Scopul acţiunilor care se vor desfăşura în baza colaborării este acela de a creşte vizibilitatea campaniilor de donare de sânge şi componente sanguine, precum şi gradul de conştientizare a populaţiei cu privire la nevoia permanentă de sânge. Totodată, se urmăreşte sporirea în judeţul Cluj a procentului donatorilor implicaţi constant în procesul de donare de sânge şi componente sanguine’, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, protocolul de colaborare este conceput pentru o durată de cinci ani, iar CJ Cluj va asigura anual fonduri pentru derularea în condiţii optime a campaniilor şi activităţilor specifice.

‘Conştienţi fiind că sănătatea este bunul cel mai de preţ, am decis să contribuim şi să ne implicăm în acest demers cu atât mai mult cu cât Clujul este un mare centru medical, universitar-medical, unde se salvează numeroase vieţi şi unde tot timpul este nevoie de sânge. Avem încredere că clujenii vor fi alături de noi, la fel cum au făcut şi în alte campanii benefice pentru comunitate, astfel încât, împreună, să contribuim la creşterea numărului de donatori. Sângele salvează vieţi!’, declară, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks